Am fost un copil sarac, fara jucarii sau prieteni.
Parintii mei, tineri si frumosi, ca sa poata sa mearga la munca, m-au abandonat la niste oameni batrani, cu suflet mare, care ma iubeau si se straduiau sa ma faca fericita, dar erau saraci si nu puteau sa-mi ofere daruri. Papusile mi le faceam singura, din carpe. Eram retrasa, foarte ascultatoare si introvertita, singurele mele prietene devotate erau animalele si pasarile din curte. Nu-mi placea sa ma joc cu copiii de varsta mea, care aveau parinti. Mi se pareau galagiosi si trufasi. Banuiam ca ma dispretuiesc. Eu aveam alte preocupari, desenam cu carbune pe pietre sau cu un bat in nisip, faceam cozonaci din lut etc.
Prieteni buni de suflet mi-au fost mieii, iezii, pisicutele si cateii, puii de gaina (vreo trei, fiecare din ei are o poveste) si chiar un purcel, Gigel. Nituca a fost un pui de gaina, plapand, pe care l-am gasit intr-un tufis in lunca Teleajenului, departe de case. Am auzit un piuit slab. Era o puicuta de vreo doua saptamani, careia incepuse sa-i creasca pene la codita si avea niste rani urate pe piept, sub aripi. Cred ca scapase ca prin minune din ghearele unui uliu. Am luat-o in mana, era aproape lesinata. Am udat-o cu apa din Teleajen, i-am dat sa bea cateva picaturi si am hranit-o cu cateva bucatele de mamaliga. In ziua aia eram cu oile, la pasune, si aveam la mine mamaliga cu branza. In ciuda slabiciunii, puicuta a ciugulit un pic. Am dus-o acasa si am hranit-o bine, cu malai. Am cazat-o sub patul meu, intr-o cutie de scandura asternuta cu calti de canepa. Mamica a incercat sa ma convinga ca locul gainusei este la cotet, cu ceilalti pui ai nostri, dar closca nu o primea, asa ca noua mea prietena a ramas sa stea sub patul unde dormeam eu. Era tare cuminte, statea unde-o puneam si nu zicea piu, cum fac pasarile. Ranile de la piept erau urate si supurau, iar acum 50 de ani nu erau ata
