În cadrul întâlnirii dintre preşedinţii şi administratorii asociaţiilor de proprietari din Târgu Mureş şi municipalitate, miercuri, primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, i-a rugat pe şefii asociaţiilor să discute cu proprietarii de apartamente în vederea reabilitării termice. „Reabilitarea este un program la care ţinem mult. Nu avem posibilitatea la 2000 de blocuri să facem noi reabilitarea, în schimb se încearcă prin fonduri europene deschiderea unei linii de finanţare de la minister sau luarea unor bani de la ministere care nu au consumat banii. Şi sunt slavă Domnului destui”, a declarat Dorin Florea.
„Eu am cerut maxim patru luni de zile ca asociaţiile de proprietari să-şi depună documentaţia. Vă rog să dialogaţi cu cetăţenii, să le luaţi toate datele, pentru că dacă se deschide proiectul acesta aş vrea să am marea plăcere să ştiu că noi suntem cei care depunem proiectele la timp”, a mai spus Florea.
Totodată a subliniat că ar putea fi posibil ca materialul utilizat pentru reabilitare să fie schimbat. „Sunt nişte tehnici de izolare care se studiază acum la Minister (n.r.-Ministerul Dezvoltării). Am văzut 2 mm de izolant care izolează mai bine decât 10-12 cm de polistiren şi menţine căldura. Iar studiile de preţ arată că sunt cam la acelaşi preţ. Dacă se acceptă această soluţie lucrurile vor merge foarte repede”, a mai spus Florea.
Pentru anul 2011 s-au contractat lucrări de reabilitare termică la 21 de blocuri din Târgu Mureş.
În cadrul întâlnirii dintre preşedinţii şi administratorii asociaţiilor de proprietari din Târgu Mureş şi municipalitate, miercuri, primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, i-a rugat pe şefii asociaţiilor să discute cu proprietarii de apartamente în vederea reabilitării termice. „Reabilitarea este un program la care ţinem mult. Nu avem posibilitatea la 2000 de blocuri să facem noi reabilitarea, î