Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou centru comercial cu o megaparcare, în cartierul Pantelimon

Publicat in Adevarul, joi 17 noiembrie 2011 ·

Un nou centru comercial de trei etaje cu numele de Mega Mall Bucureşti, alături de o parcare publică pe zece etaje cu aproximativ 1.000 de locuri au fost aprobate de primarul Neculai Onţanu, prin elaborarea certificatului de urbanism, să se construiască, în curând, în sectorul 2 pe un teren în suprafaţă de 54.915 metri pătraţi, în strada Pierre de Coubertin numerele 3-5, pe locul fostei societăţi Electroaparataj.

Potrivit documentaţiilor, noul spaţiu comercial va avea două subsoluri din care primul este destinat parcărilor subterane, scărilor rulante, unui adăpost pentru protecţia civilă şi spaţii tehnice, iar cel de-al doilea pentru spaţii comerciale, alimentaţie publică, recreare şi holuri de circulaţie.

La parterul clădirii şi la etajele 1 şi 2 vor fi amenajate spaţii comerciale şi de alimentaţie publică, recreare şi holuri de circulaţie, iar etajul 2 va avea în plus faţă de celelalte nivele spaţii de entertainment şi cinematografe.

Etajul 3 va avea preponderent accese pentru personal şi eventual vizitatori, holuri de circulaţie, birouri administrative, spaţii tehnice şi de aprovizionare, urmând ca terasa clădirii să fie amenajată ca parcare destinată cumpărătorilor, insule de vegetaţie sezonieră, circulaţii şi în funcţie de necesităţi zone tehnice.

Noul centru comercial va fi placat cu panouri termoizolante şi finisaje din plăci casetate din aluminiu, piatră naturală şi panouri din lemn în sistem ventilat, precum şi pânze întinse pe structuri metalice creând aspectul de suprafeţe riglate.

Accesul vizitatorilor se va face prin două intrări reprezentative, una din Şoseaua Pantelimon, iar cealaltă dinspre strada Pierre de Coubertin, nu departe de intersecţia cu strada Vatra Luminoasă, iar autovehiculele vor intra în parcările subterane tot din cele două artere de circulaţie.

Parcajul alăturat va avea regimul de înălţim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 6 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°