Decizia demarării procedurilor de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu va fi luată luni, în cadrul Uniunii Social Liberale, numai în măsura în care juriştii social-liberali vor aduce suficiente argumente care să arate că şeful statului a încălcat flagrant prevederile Constituţiei.
Deputatul PNL, Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii, a declarat, joi, că "juriştii noştri lucrează pe prevederile constituţionale şi legale prin intermediul cărora să putem să avem un punct de vedere în baza căruia suspendarea preşedintelui să fie o acţiune care, până la urmă, să dovedească că preşedintele încalcă flagrant prevederile Constituţiei".
"Dacă juriştii noştri nu vor avea suficient de multe argumente atunci, tot ce am constatat până acum se constituie file într-un dosar pe care urmează să-l ţinem deschis şi să adăugăm în continuare abaterile de la Constituţie ale preşedintelui în exerciţiu", a mai spus el.
Întrebat despre şansele unui astfel de demers, Eugen Nicolăescu a spus: "Dacă suntem Opoziţie nu avem majoritate şi nu întotdeauna putem să ne impunem punctul de vedere. Dar eu cred că, atunci când sunt extraordinar de multe argumente, poate şi unii care sunt Putere astăzi dacă vor să fie părtaşi, sau nu, la acest drum deteriorat de la democraţie, acest drum cu urcuşuri grave către dictatură", a adăugat deputatul PNL.