Bărbatul arestat miercuri în Pennsylvania în legătură cu incidentul de la Casa Albă, Oscar Ramiro Ortega-Hernandez, ar fi avut o obsesie pentru preşedintele american Barack Obama, pe care l-ar fi comparat cu Anticristul, relatează CBS News, în pagina electronică.
Prima audiere a lui Ortega va avea loc joi după amiază într-un tribunal din Pittsburgh, potrivit personalului judecătorului Cynthia Reed Eddy. Procurorii au declarat că ar putea să îl acuze pe acesta de tentativă de crimă, chiar dacă incidentul nu a reprezentat o ameninţare pentru preşedinte.
Potrivit unor surse citate de CBS News, Ortega-Hernandez nu era în vizorul Secret Service înainte de incidentul de vineri. Dar anchetatorii cred că acesta ar fi vizat Casa Albă pentru că îl urăşte pe preşedintele Obama. Omul de afaceri Monte McCall a declarat că Ortega-Hernandez l-a comparat pe preşedinte cu "Anticristul" atunci când s-au întâlnit recent.
"Părea foarte sincer în ceea ce credea, dar părea mai degrabă bolnav", a declarat McCall.
Autorităţile investighează starea de sănătate psihică a acestuia şi susţin că au indicii că bărbatul crede că atacul asupra Casei Albe face parte dintr-o misiune personală încredinţată lui de Dumnezeu, potrivit unui oficial din cadrul serviciilor de securitate. Există de asemenea indicii că tânărul a devenit obsedat de Obama şi Casa Albă, potrivit altor doi oficiali care s-au exprimat sub acoperirea anonimatului deoarece ancheta este în desfăşurare.
Ortega este din Idaho Falls, statul Idaho, şi a fost dat dispărut la 31 octombrie de către familia sa. Vineri dimineaţa, el a fost oprit de poliţie într-o suburbie a Washingtonului după ce ofiţerii au fost chemaţi în legătură cu o persoană suspectă. Poliţia i-a făcut poze dar nu avea niciun motiv să îl aresteze, a declarat locotenentul Joe Kantor.
Ortega, în vârstă de 21 de ani, are un istoric de ares