Tablou cu un Rai romanesc
E ca o punte vrajita intrarea in Ceru Bacainti. O trecere brusca spre o alta lume. Mai intai se schimba lumina. Deodata! Devine aramie, pastoasa, ai impresia, uneori, ca poti intinde mana sa iei o palma din ea, ca din apa. Apoi capitele, risipite pe dealuri, ca niste colosi cafenii, scaldati in raul halucinat de lumina. Pe culmi, livezi cu copaci batrani, despre care ai zice ca-s complet uscati, insa pe crengile carora se vad, ca niste globuri, nenumarate fructe rosii. Dar mai ales casele! Unice in Romania. Uriase, vechi de secole, toate din felii inguste de piatra veche de rau, netencuite, cu cerdacuri din piatra, garduri de piatra, fanare de piatra, grajduri colosale de piatra, unele chiar si cu acoperisuri din lespezi de piatra. Gospodarii formate din cate sase-sapte asemenea constructii primitive imense, ca niste fortarete din piatra. Alcatuiri impresionante, dar si bizare, cum n-am mai vazut niciodata, prin alte parti ale tarii. Case mari, capite mari, animale uriase ce sed lenese printre acareturi: cocosi grasani, porci lungi de doi metri, negri si clapaugi, revarsati nesimtit pe imasuri, carduri de gaste, cu gatul cat un picior de copil, vaci portocalii, cat un stat de om, leganandu-si falnic soldurile bogate pe ulita... Totul e... mare.
Urme de case vechi Doar oamenii par marunti, intre lucrurile lor uriase. Si mult prea putini. Asa, cate unul, ici-colo, pe culmi, incremenit ca un punct in usa casei sale imense, mocani cu privirea pierduta in zarile intinse la picioarele lor. Trai singuratic deasupra lumii. Majoritatea batrani uitati in acest paradis suspendat intre cer si pamant. Intreaga comuna e acum saracita de oameni, cu multe case pustii, una din cele mai mici si mai depopulate din tara, risipita pe vreo 60 de kilometri patrati, pe culmile rotunjite si pietroase ale Apusenilor Metaliferi.
Raul cel s
