Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comasarea alegerilor, sustinuta de la Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 17 noiembrie 2011 ·

Harta colegiilor electorale din Judetul Iasi• Comasarea alegerilor electorale in noiembrie anul viitor a luat pe nepregatite o parte a alesilor locali sau judeteni • Politicienii sustin, insa, ideea comasarii alegerilor, ba chiar unii vor ca si cele prezidentiale sau europarlamentare sa aiba loc in aceeasi zi • Parlamentul va decide pana la finalul anului daca proiectul privind comasarea alegerilor va fi aprobat

Decizia coalitiei de guvernamant de comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare a starnit reactii aprinse printre sefii administratiei iesene si parlamentari. Daca unii s-au aratat multumiti de comasarea celor doua scrutine, altii s-au declarat impotriva initiativei luate de actuala putere. Actualul presedinte al Consiliului Judetean Iasi, Constantin Simirad, a precizat ca decizia de comasare a alegerilor ar putea da peste cap planurile unor politicieni din judet. "Eu cred ca, daca ar fi fost vot uninominal complet, situatia ar fi fost mult mai buna. Un vot fara turul doi este un vot mult mai facil si de care sunt avantajati cei aflati deja pe functii. Eu, unul, nu m-am decis inca unde voi candida. Mai am inca timp sa ma decid daca raman la Consiliul Judetean sau daca voi candida la primarie. Drumul este destul de lung si trebuie sa ma gandesc la ambele variante", a spus Constantin Simirad, presedintele CJ Iasi.

In acelasi timp, unii parlamentari au precizat ca votul privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare ar putea fi aprobat in plenul celor doua Camere pana la finalul anului in curs. "Eu cred ca aceasta decizie de comasare a alegerilor este un lucru cat se poate de bun, pentru ca, in primul rand, se vor face economii la bugetul statului. Totodata, cred ca, in timp, toate alegerile pot fi aduse la aceeasi data, fie ca vorbim de alegerile locale sau cele prezidentiale. Comasarea alegerilor de anul viitor este

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum 2 ore
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 3 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Pericol de inundaţii în 33 de judeţe

Mediafax acum 35 minute
Alerta vizează, de joi, ora 12.00, până vineri, ora 12.00, bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someş, Mureş, Bega, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea. Hidrologii anunţă scurgeri importante pe versanţi, t

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Înălțarea Domnului, sărbătoare MARE pentru creștinii ortodocși. Ce să nu faci niciodată în această zi

Gandul acum o ora
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători de peste an. Înălțarea Domnului cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, neavând dată fixă. Sărbătoarea Înălțării Domnului va cădea întotdeauna într-o zi de joi. Înălțarea Domnulu

Adrian Despot, mesaj pentru Babasha: Te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie

HotNews acum 5 ore
Solistul trupei de rock Vița de Vie, Adrian Despot, l-a felicitat pe Babasha pentru că a făcut față valului de huiduieli de pe Arena Națională în momentul în care a fost chemat de Chris Martin să cânte la concertul Coldplay de la București. Adrian D

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 4 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Tren direct București – Istanbul. Cât costă călătoria care durează 20 de ore

Ziare.com acum 2 ore
Începând cu 14 iunie și până pe 14 octombrie 2024, va funcționa zilnic legătura directă de la București către Istanbul / Halkali, Varna, Sofia și retur. Biletele spre/dinspre aceste destinații sunt deja puse în vânzare, iar călătoria durează aproxim

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°