Televiziunea Română înseamnă multe. Înseamnă istorie, serviciu public, instituţie de stat, în plus una cu mulţi angajaţi, punct de convergenţă a intereselor politice în care cartea cea mare e jucată de partidele aflate la putere etc. Lucrurile acestea se întrepătrund şi, pe de altă parte, nu ştii prea bine care este pozitiv şi care este negativ.
Să luăm, de exemplu, aserţiunea „TVR înseamnă istorie“. Da, este prima televiziune de la noi, şi mult timp singura. Televiziunea Română a făcut, ani buni, istorie – istoria televiziunii. Dar, din păcate, a făcut istorie şi ca unealtă de propagandă a PCR, ca element nefast în timpul evenimentelor din Decembrie ’89, ca armă de manipulare în vremea Pieţei Universităţii şi a represiunii minerilor, ca agent electoral al regimului Iliescu. Unii spun că TVR are trecutul pătat, alţii – chiar că are mîinile pline de sînge. Acuzaţii care nu sînt de colea...
DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furişPe de altă parte, Televiziunea Română a fost şi este o instituţie publică în care politicul încă are un cuvînt greu de spus. E adevărat, au apus vremurile cînd TVR juca rol de activist al regimului Iliescu sau era ograda personală a lui Adrian Năstase, dar să nu uităm că această instituţie e condusă de un Consiliu de Administraţie numit politic şi e subordonată Parlamentului. Adică majorităţii parlamentare. Aleşii neamului pot să cheme la ordine conducerea Televiziunii, ori de cîte ori nu le convine ceva, iar anual, la raportul de activitate al TVR, pot schimba preşedintele director general după bunul lor plac. Iar bunul lor plac poate să invoce probleme financiare (ce instituţie de stat nu are astfel de probleme în România de astăzi?), dar, de fapt, să aibă în vedere lipsa de performanţă la capitolul servicii aduse partidului.
Din punct de ve
