Municipalitatea va crea pentru bucureşteni o atmosferă feerică, cu ajutorul a milioane de beculeţe care vor împodobi străzile şi bulevardele oraşului. Acum şi Bucureştiul va intra în rândul marilor capitale europene, deoarece va fi decorat cu beculeţe de tip LED, care, deşi mai spectaculoase decât cele clasice, consumă de zece ori ori mai puţin.
Aceasta nu este singura surpriză pe care primarul general a pregătit-o bucureştenilor.
Pe lângă milioanele de beculeţe, edilul şef, ajutat de specialişti şi de tehnologia Luxten, va "împodobi" mai multe clădiri emblematice din Bucureşti cu holograme cu tematica sărbătorilor de iarnă.
Astfel, bucureştenii se vor putea bucura de aspectul inedit pe care îl vor îmbrăca Academia de Studii Economice, sediul vechi al Primăriei Capitalei din bulevardul Regina Elisabeta, Cercul Militar Naţional, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", dar şi locuri reprezentative precum Piaţa Roma.
De altfel, soluţia pentru hologramele de pe clădiri are costuri mult mai reduse comparativ cu sistemul clasic de iluminat ornamental şi au marele avantaj că nu necesită intervenţii pe suprafeţele imobilelor, reprezentând una dintre puţinele practici de iluminat agreate pentru clădirile cu valoare istorică.
Iluminatul oraşului în cifre
Număr beculete - 2.607.832 bucăţi
Tehnologie echipamente -integral tehnologie LED
Trasee iluminate festiv -21,3 kilometri - Podul Mihai Vodă, Piaţa Operei, Piaţa Constituţiei, intrările în Centrul Istoric dinspre Bd. I.C.Brătianu, Piaţa George Enescu, Bd. Tineretului, Şos Bucureşti-Ploieşti, Calea Dorobanţi, Piaţa Presei Libere, Piaţa Charles de Gaulle, Arcul de Triumf, Bd.Kiseleff, Bd. Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Calea Victoriei, Piaţa Victoriei, Bd. Dacia, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Romană, Piaţa Universităţii, Bd. Unirii, Piaţa Unirii, Bd. M