Boom-ul muzical autohton este o certitudine care nici măcar nu mai trebuie dovedită. Poate doar explicată, în măsura modestelor noastre mijloace de analiză psihologică. Şi cum sufletul unui popor întreg este încastrat în cutia televizorului, după cum în perioada interbelică el se putea decripta citind ziarele care aveau tiraje fabuloase pentru vremurile de azi, privim, oftăm, butonăm, înmagazinăm mii şi zeci de mii de imagini care, în mod firesc, sînt şterse, căci, har Domnului, şi memoria este un CD rewritable. Altfel ce am deveni? Cît de repede am exploda? Principalele televiziuni din ţară lansează emisiuni după emisiuni avînd ca principală tematică cea distractiv-muzicală, de tipul Vocea României sau X factor, la care întregul popor muncitor (mai mult sau mai puţin) este invitat să participe, un fel de „Cîntarea României“, căci principalii protagonişti ai acestor emisiuni sînt oamenii de rînd care, prin această fabuloasă transmutaţie pe care doar televiziunea este deocamdată în măsură să o producă, pot deveni staruri, pot cîştiga bani şi celebritate – componente esenţiale ale visului românesc postdecembrist.
Întrebaţi despre momentul în care şi-au dat seama că simt o atracţie către muzică, imensa majoritate a concurenţilor răspund previzibil „de la 3 ani, de cînd am auzit-o pe Angela Similea“ sau „pe la 4 ani cînd, pe plaja de la Mamaia, le-am auzit pe Andree cîntînd «Sînt singură la mare»“. Pasiunea pentru cîntat trebuie să fie una cu o mare vechime, căci altfel te descalifici. Aştept cu nerăbdare răspunsul „încă din burta mamei simţeam o chemare autentică pentru muzică“. În fond, primul scîncet nu este un cîntec minunat?
DE ACELASI AUTOR Românul este peste tot! Fotbalul este monden! Necredinciosului i se va lua Facebook Televiziunile necrofileDintr-o altă perspectivă, cumpărarea acestor formate străine infirmă teoria formelor fără fond a lui Titu
