Reorganizarea administrativ-teritorială a României nu trebuie începută mai devreme de anul 2013. Ţinutul Secuiesc nu trebuie înfiinţat, nici Ţara Moţilor nu trebuie înfiinţată, nici Ţara Bârsei. Există! Nu trebuie inventate, nu trebuie aprobate! Nu vrea să ia nimeni Ţinutul Secuiesc în buzunar şi să plece nu ştiu unde cu el! Declaraţiile au fost făcute la RFI de preşedintele UDMR, ministrul Culturii, Kelemen Hunor.
Reorganizarea administrativ-teritorială ar aduce un "haos administrativ" în acest moment, spune Kelemen Hunor. "Într-o situaţie economică dificilă, într-o situaţie când omul nu are siguranţa zilei de mâine, locurile de muncă, veniturile, pensiile, oricum apasă foarte greu în ceea ce priveşte viaţa cotidiană, o reformă administrativă ar însemna şi un haos administrativ în acest moment în România. Noi am spus că într-un an electoral sau cu un an înainte de alegeri, nu poţi bulversa acest sistem administrativ", explică preşedintele UDMR.
Ministrul Culturii precizează că reorganizarea administrativ-teritorială ar trebui făcută în 2013-2014: "Necesitatea există şi noi am propus să facem o agendă, în care noi spunem că în 2012 facem toate dezbaterile, în 2013, imediat după alegeri, facem această reformă administrativă, astfel încât în şase luni de zile să terminăm în 2013 tot ce înseamnă schimbări de legi, schimbări de acte normative şi putem face în aşa fel încât din 2014 să funcţioneze aceste regiuni sau judeţe mai mari, în noul sistem administrativ". "Ţinutul Secuiesc nu trebuie înfiinţat, el există"
Kelemen Hunor afirmă răspicat că "Ţinutul Secuiesc nu trebuie înfiinţat, nici Ţara Moţilor nu trebuie înfiinţată, nici Ţara Bârsei. Există! Nu trebuie inventate, nu trebuie aprobate!".
"Acum, sigur că unii sunt deranjaţi şi nu mă refer în nici un caz la premierul Emil Boc, că în Secuime, Harghita, Covasna şi o parte d