Disparitia unor regimuri autoritare, dar care asigurau ordinea si garantau o anumita coerenta in relatiile internationale poate arunca zona intr-o epoca a conflictelor permanente - atit in interiorul lumii arabe, cit si in raport cu altii, de exemplu Israelul sau Iranul. Ca orice mit, si acesta a existat doar in mintea oamenilor, fara sa aiba corespondent in realitate; de fapt, acesta este si rolul oricarui mit: sa creeze o ordine, o lume ideala, care sa fie un fel de substitut al lumii reale - complexa, dezamagitoare si imposibil de stapinit. Interesant este faptul ca acest mit al unitatii arabe a fost, si este inca, prezent mai ales in mintea celor care cunosc putin lumea araba, care se afla departe de aceasta si au informatii sumare despre istoria acestei lumi. Cam la fel se intimpla si cu Islamul: cei din afara lui il privesc ca pe o religie unitara, pun semnul egalitatii intre Islamici si Arabi si, mai grav, unii identifica Islamismul cu terorismul. Toate acestea intra in categoria mitului sau,cel putin, in sfera larga a ceea ce poate fi numit informatie sumara sau „cunoastere dupa ureche". In realitate, Islamismul este la fel de „unitar" ca si Crestinismul, adica impartit intr-o multime de confesiuni, secte, grupari mai mici sau mai mari, care, toate si fiecare in parte, detin „Adevarul Absolut". Deosebirea este ca in Islam inca exista conflicte religioase singeroase, pe cind in Crestinism acestea au disparut de ceva vreme, lupta continuind doar la nivel teologic. Apoi, nu toti arabii sint musulmani si nici toti musulmanii arabi. Este adevarat ca marea majoritate a arabilor sint musulmani, dar un numar foarte mare de oameni din Turcia, Africa, Iran, India, Extremul Orient sint musulmani fara a fi arabi. Deja este evident ca expresii ca „unitatea islamica" si „unitatea araba" sint departe de a avea corespondent in realitate. Si totusi, in anumite momente istoric