UPDATE 22.00 Senatorul UDMR Verestoy Attila va fi internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, purtătorul de cuvânt al acestei unităţi sanitare, Bogdan Opriţa, declarând, joi seară, că parlamentarul a suferit mai multe fracturi în urma accidentului rutier în care a fost implicat.
Bogdan Opriţa a spus că Verestoy Attila are o fractură la gambă, o fractură la o mână şi o fractură de claviculă şi va fi internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
El a precizat că s-a luat decizia de a-l transporta la Bucureşti la cererea acestuia, mai ales că la Cluj se afla un avion cu echipaj SMURD la bord, care a preluat şi un copil cu arsuri, ce a fost transportat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală.
Senatorul UDMR Verestoy Attila a fost implicat, joi după-amiază, într-un accident pe DN 1 (E 60), în localitatea clujeană Izvorul Crişului, după ce autoturismul pe care îl conducea a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit cu un tir.
În urma accidentului, ale cărui cauze nu au fost stabilite de poliţişti, senatorul UDMR a fost dus la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din Cluj-Napoca.
Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Cristiana Ciortea, declara că Verestoy Attila are o fractură la gamba dreaptă şi că nu există suspiciuni de leziuni interne, starea acestuia fiind bună.
"Domnul Verestoy are fractură de gambă dreaptă, în rest nu există suspiciuni de leziuni interne. Este stabil, conştient, are o stare clinică bună", afirma Ciortea.
În cursul serii, senatorul UDMR a fost preluat de un avion medical pentru a fi adus la un spital din Bucureşti.
Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj declara că senatorul este adus în Capitală la cererea acestuia.
Aceasta preciza că medicii din Cluj-Napoca s-au mobilizat şi puteau să îi ofere parlamentarului condiţii optime de tratament, dar acesta a preferat