Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţie franceză de 780 milioane de euro în 12 parcuri eoliene în Suceava

Publicat in Romania Libera, joi 17 noiembrie 2011 ·

Firma cu capital francez Filasa a inaugurat, joi, în localitatea suceveană Ciprian Porumbescu, deschiderea proiectului de investiţie în 12 parcuri eoliene în valoare de 780 de milioane de euro, ce se va face în nouă comune din judeţul Suceava, transmite corespondentul Mediafax.

Directorul de proiect Eolenvest, Bogdan Buzdugan, a declarat că cele 12 parcuri eoliene vor fi grupate pe opt localităţi din zona Suceava-Gura Humorului-Fălticeni, cu o putere instalată de 429 MW/h, în timp ce în comuna Udeşti va fi realizat un parc eolian cu o putere instalată de 90 de MW/h.

El a subliniat că, având o putere instalată totală de 519 MW/h, acesta va fi cel mai mare parc eolian din ţară.

Directorul general al Filasa International, Bernard Esquirol, a declarat, la rândul său, că s-a ajuns în momentul începerii efective a investiţiei după doi ani în care s-au făcut studii specifice, proiectarea sau construcţia sediului de birouri.

El a subliniat că prin această investiţie firma franceză îşi propune să facă profit, dar şi să contribuie la atingerea obiectivelor stabilite de UE pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile.

Esquirol a subliniat că autorităţile locale care sunt partenere ale proiectului vor avea de câştigat atât prin contractul de parteneriat cât şi prin taxele şi impozitele locale ce vor fi încasate suplimentar.

Prezent la această deschidere, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că este cea mai mare investiţie din judeţul Suceava care contribuie la independenţa energetică a ţării.

"România face un pas important în asigurarea independenţei energetice ceea ce înseamnă dezvoltare, perspective, viziune clară că poţi să te angajezi în investiţii", a spus Flutur.

El le-a urat reprezentanţilor investitorilor "vânt în elice".

Directorul de proiect a mai precizat că, până în prezent, au fost crea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul Hezbollah la uciderea liderului Hassan Nasrallah. Au fost vizate mai multe locaţii din Israel

Mediafax acum 19 minute
Hezbollah nu a confirmat moartea lui Nasrallah. Gruparea susţinută de Iran a declarat că a lansat un tir de rachete şi artilerie care a vizat Rosh Pina, Sa'ar şi Avivim în nordul Israelului, potrivit CNN. Sirenele au fost activate în Safed şi în Gal

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum o ora
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum o ora
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 2 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Apele Române continuă intervenţiile în zonele cu risc de inundații. Diguri provizorii pentru a stopa apa FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Apele Române anunţă, sâmbătă, 28 septembrie, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Acestea sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s. Pes

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 6 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 7 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°