- Cultural - nr. 892 / 17 Noiembrie, 2011 Nicolae Labis este cel dintai poet al anilor ’50 care redescopera sursele lirismului autentic, revigorand expresia poetica si inducand prospetime si candoare intr-un peisaj literar de o ariditate flagranta. Atitudinea fundamentala a eului liric este, cum s-a remarcat, de altfel, aceea de traire frenetica, de combustie interioara intensa. Compromisul, duplicitatea ori indolenta ii sunt poetului nu doar straine, dar si detestabile, iar "lupta cu inertia” este expresia cea mai potrivita a unei astfel de poetici. Dinamismul viziunii si naturaletea dictiunii poetice sunt cele doua coordonate ce confera pecetea originalitatii liricii lui Labis. Poezia sa incearca sa sesizeze, din perspectiva intelegerii si empatiei, contradictiile si paradoxurile realitatii, intr-un demers prin care treptele intelegerii umane sunt convertite in traire liminara. Nicolae Labis a ramas, mult timp, in istoria poeziei romanesti contemporane, ca o figura cu amprenta mitica. Subliniind aceasta dominanta mitica a profilului labisian, Eugen Simion, cel care l-a desemnat pe Nicolae Labis ca un "buzdugan al unei generatii”, precizeaza ca "Labis reprezinta, azi, mitul rimbaldian al adolescentului, care de-abia desprins de lumea fabuloasa a copilariei intra in alta, unde universul i se infasiseaza cu mari si grele enigme”. Capodopera liricii lui Labis, poemul Moartea caprioarei surprinde, cu acuitate senzoriala si pregnanta expresiva, un episod al existentei autorului, configurat simbolic, prin care se produce o initiere a copilului in lumea tainelor grave, ale vietii si ale mortii, ale unei istorii cu valente tragice si ale unui timp iesit din matca. Poet insetat de real, dar si "spirit al adancurilor”, Nicolae Labis s-a impus in poezia romaneasca prin timbrul adolescentin al versului, prin reflectia grava asupra lumii si a conditiei fiintei umane, dar, nu i