„Gîndul că viaţa lui este condamnată să se desfăşoare departe de sursele puterilor sacre, că strădaniile sale sînt condamnate să se epuizeze, poate, în cele din urmă, din cauza unor circumstanţe ostile, îl copleşea. După ce rămînea însă o vreme mîhnit în faţa cărţilor sale...“ Şi bla bla bla şi bla bla bla.
Aşa m-am împotmolit eu cu mîhnire în solul cleios al unui romănel de nici două sute de pagini, preţ de cîteva zile. Sînt, de regulă, o cititoare spornică, însă sensibilităţile retractile şi tablourile apăsător expresioniste de la o mie nouă sute ale austriacului Musil mi-au dat acum mari bătăi de cap. Şi era în fond o poveste absolut contemporană şi vie (dincolo de faptul că personajele umblă cu spadă la şold): nişte adolescenţi închişi într-un internat chinuie şi abuzează în fel şi chip de un coleg care nu e străin, la rîndul lui, de toate vinovăţiile şi ispitele. Pînă mi-a explicat însă austriacul în ce fel, de ce, cum şi care sînt resorturile întîmplării, răbdarea mea victoriană a fost pusă la grea încercare.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpŞi am stat şi m-am gîndit. De fapt, nu mai am deloc răbdare. Un articol temeinic, care trece bine de patru pagini, serios şi documentat, sfîrşeşte deseori a fi citit în diagonală. O întîmplare povestită mai îndelung de un cunoscut oarecare îmi trezeşte o plictiseală literalmente sfîşietoare. Mă trezesc gîndind, în timp ce omul povesteşte: „Aşa. Şi care e ştirea?“. Zapez isteric pe televizor. Nimic, nimic, nimic. Constat că-mi scapă filme sau emisiuni bune, prinse însă pe picior greşit. Un cadru lung, static, un răspuns neinspirat, un decor care pare, în fracţiunea de secundă ce desparte două canale, teribil de anost. Mă surprind uitîndu-mă fascinată minute în şir la un bucătar care prăjeşte ceapă, la întîmplările extraterestre şi imbecile ale Kardashieni
