Comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Dănuţ Nicolae, susţine că a existat riscul unei explozii la cisternă, iar pompierii rămân în aşteptare. Cisterna a luat foc în momentul în care şoferul făcea o manevră de reparare a unui tambur lângă o supapă. Cisterna arde în continuare, provocând un nor dens de fum.
"E vorba despre un incendiu care se manifestă la o cisternă încărcată cu o tonă de propan. Se află în incinta unei societăţi comerciale din Buzău. Incendiul s-a produs cel mai probabil când şoferul desfăşura o manevră de reparare, verificare. Imediat am început răcirea în vederea stingerii şi lichidării incendiului. Din păcate, jetul de propan s-a amplificat şi a existat riscul unei explozii. Am decis retragerea pompierilor în siguranţă, evacuarea tuturor oamenilor din depozitele şi magazinele din preajmă. Acum suntem în poziţie de aşteptare, aşteptăm ca riscurile să se diminueze pentru a putea interveni, astfel încât să nu avem victime", a declarat şeful ISU Buzău, Dănuţ Nicolae. O cisternă cu 30 de tone de GPL a luat foc la Buzău! Risc de explozie
Comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Dănuţ Nicolae, susţine că a existat riscul unei explozii la cisternă, iar pompierii rămân în aşteptare. Cisterna a luat foc în momentul în care şoferul făcea o manevră de reparare a unui tambur lângă o supapă. Cisterna arde în continuare, provocând un nor dens de fum.
"E vorba despre un incendiu care se manifestă la o cisternă încărcată cu o tonă de propan. Se află în incinta unei societăţi comerciale din Buzău. Incendiul s-a produs cel mai probabil când şoferul desfăşura o manevră de reparare, verificare. Imediat am început răcirea în vederea stingerii şi lichidării incendiului. Din păcate, jetul de propan s-a amplificat şi a existat riscul unei explozii. Am decis retragerea pompierilor în siguranţă, e