Valentin Ionescu nu va mai fi directorul general al Bursei de valori Bucureşti, după ce Consiliul Bursei a decis, astăzi, încetarea contractului său de muncă.
Postul va fi girat de către Alin Barbu, directorul general adjunct până la numirea unui nou director general.
Valentin Ionescu "nu a îndeplinit şi nu sunt motive care să încredinţeze Consiliul Bursei că va îndeplini angajamentele de performanţă asumate la preluarea postului, ţinta principală contractuală fiind îndeplinită în proporţie de 10%", potrivit motivării Consiliului.
De asemenea, domnul Ionescu "nu a alocat timp pentru coordonarea resurselor BVB în vederea atingerii ţintelor planificate cărora le-a acordat o importanţă redusă, iar ca urmare a implicării insuficiente, riscurile operaţionale au crescut nejustificat (oferta publică Petrom, nesupravegherea intermediarilor implicaţi în operaţiunile cu unele dintre produsele structurate)", se mai arată în decizia CB.
Hotărârea de azi survine sancţionării în cursul lunii august a domnului Valentin Ionescu cu "avertisment".
F. A. Valentin Ionescu nu va mai fi directorul general al Bursei de valori Bucureşti, după ce Consiliul Bursei a decis, astăzi, încetarea contractului său de muncă.
Postul va fi girat de către Alin Barbu, directorul general adjunct până la numirea unui nou director general.
Valentin Ionescu "nu a îndeplinit şi nu sunt motive care să încredinţeze Consiliul Bursei că va îndeplini angajamentele de performanţă asumate la preluarea postului, ţinta principală contractuală fiind îndeplinită în proporţie de 10%", potrivit motivării Consiliului.
De asemenea, domnul Ionescu "nu a alocat timp pentru coordonarea resurselor BVB în vederea atingerii ţintelor planificate cărora le-a acordat o importanţă redusă, iar ca urmare a implicării insuficiente, riscurile operaţionale au crescut nejustificat (oferta pub