Importatorul mărcii BMW în România va lansa în prima parte a anului viitor noul model M5, care va fi disponibil la dealerii locali cu preţuri începând de la 107.000 euro cu TVA inclusă, au anunţat reprezentanţii companiei, citaţi de Mediafax.
Noua generaţie M5 este echipată cu un motor pe benzină care dezvoltă 560 de cai putere, cu 53 cai mai mult faţă de modelul anterior.
Automobilul din categoria sport premium accelerează de la zero la suta de kilometri în 4,4 secunde şi atinge o viteză maximă de 250 kilometri pe oră, însă în cazul achiziţiei pachetului M Driver, M5 poate ajunge până la 305 kilometri pe oră.
Consumul mixt de carburant al noului model este de 9,9 litri la 100 kilometri, iar emisiile de dioxid de carbon sunt de 232 grame pe kilometru.
M5 are o lungime de aproape cinci metri, iar lăţimea este de 2,1 metri.
Printre altele, noul model este dotat cu sistemul Start/Stop, tehnologie care permite recuperarea energiei la frânare, fiind transformată în energie electrică şi stocată în baterie.
În primele zece luni ale anului, în România au fost înmatriculate 1.409 automobile BMW, cu 18% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
F.A. Importatorul mărcii BMW în România va lansa în prima parte a anului viitor noul model M5, care va fi disponibil la dealerii locali cu preţuri începând de la 107.000 euro cu TVA inclusă, au anunţat reprezentanţii companiei, citaţi de Mediafax.
Noua generaţie M5 este echipată cu un motor pe benzină care dezvoltă 560 de cai putere, cu 53 cai mai mult faţă de modelul anterior.
Automobilul din categoria sport premium accelerează de la zero la suta de kilometri în 4,4 secunde şi atinge o viteză maximă de 250 kilometri pe oră, însă în cazul achiziţiei pachetului M Driver, M5 poate ajunge până la 305 kilometri pe oră.
Consumul mixt de carburant al noului model este de 9,