Samsung a modificat tableta Galaxy Tab 10.1, pentru ca aceasta să poată fi comercializată şi în Germania, scrie engadget.com.
În august, un tribunal din Dusseldorf a admis plângerea Apple, care susţinea că Samsung a copiat modelul iPad 2 când a creat noua sa tabletă. Astfel, promovarea şi comercializarea Galaxy Tab 10.1 în Germania au fost interzise.
Acum, însă, Samsung a lansat Galaxy Tab 10.1N, special pentru Germania. Totuşi, Engadget scrie că modificările faţă de versiunea precedentă sunt minore: difuzorul a fost localizat în altă parte, iar marginea are o formă uşor schimbată, conform purtătorului de cuvânt al Samsung, Jason Kim.
Noul gadget a apărut, însă, pe un site de electronice din Germania, astfel că se pare că va fi comercializat fără probleme. Preţul este de 549 de euro, în timp ce un iPad 2 costă între 465 şi 768 euro, în funcţie de specificaţii.