Consilierii locali s-au întrunit joi în cadrul unei şedinţe extraordinare pentru a lua mai multe hotărâri pe marginea unor proiecte europene elaborate de Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei.
"Este vorba de proiecte care vor trebui depuse înainte de sfârşitul anului şi pentru care dorim să finalizăm documentaţiile cât mai repede, ca să nu intrăm în criză de timp", a declarat şeful DMPFI, Marcel Boloş.
Astfel, în cadrul întâlnirii de joi, care nu a durat mai mult de 15 minute, aleşii orădenilor au adoptat pe bandă rulantă nu mai puţin de 14 proiecte de hotărâri, majoritatea cu unanimitate de voturi şi fără nicio obiecţiune.
Printre altele, consilierii locali au aprobat temele de proiectare pentru elaborarea documentaţiilor tehnice privind modernizarea magistralelor de termoficare 2 şi 4, care alimentează cu energie termică locuinţele a circa 100.000 de orădeni.
Lucrările urmează să fie finanţate din Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa prioritară 3 privind "Reducerea poluării şi minimalizarea efectelor schimbărilor climaterice prin reabilitarea sistemelor de încălzire urbană". Magistrala 2 care alimentează cu energie termică partea de sud, sud-vest şi zona centrală a municipiului, urmează să fie reabilitată pe o lungime de 14 kilometri, iar Magistrala 4 care deserveşte zona de vest şi parte din centrul oraşului, va fi modernizată pe o distanţă de 10 din cei 13,4 kilometri.
Bani pentru "poduri" peste şoseaua de centură
În cadrul întâlnirii de joi, consilierii au mai hotărât suportatea de către bugetul local a cheltuielilor neeligibile în cele două proiecte privind construirea de pasaje denivelate (supratraversări) peste şoseaua de centură la ieşirea din Oradea spre Arad şi Deva. Municipalitatea intenţionează să ceară finanţare pentru cele două lucrări, fiecare în valoare de circa 25 mi