Ajuns la cea de-a şasea ediţie, Festivalul de muzică de cameră SoNoRo e în plină desfăşurare. Directorul său, violistul Răzvan Popovici, ne dezvăluie cîteva dintre noutăţile acestui an, de la repertoriul ales şi interpreţii prezenţi, la sălile alese şi surprizele pregătite. Şi ne arată cum muzica simfonică poate fi o delectare, şi nu o corvoadă, chiar pentru un public larg. (I. P.)

Ce înseamnă muzică de cameră?

Muzica de cameră este sufletul muzicii clasice. O orchestră simfonică, de peste 100 de persoane, cîntă cu adevărat bine dacă, de fapt, cîntă cameral, ascultînd celelalte instrumente şi reacţionînd atent la reacţiile cele mai fine ale celorlalţi. Muzica de cameră este nucleul oricărei activităţi muzicale.

Care este profilul SoNoRo şi cu ce se deosebeşte el de alte festivaluri de profil, „Enescu“, de pildă?

SoNoRo este un festival tînăr şi plin de elan, agil şi inovativ. Fiind independent, are libertate artistică nelimitată. În momentul de faţă dă tonul în România. Chiar am observat că mai toate iniţiativele similare s-au lăsat inspirate într-un fel sau altul de Festivalul SoNoRo. Neavînd un suport guvernamental uriaş în spate, SoNoRo a reuşit în cei şase ani de existenţă să creeze un nou public şi să transforme muzica de cameră într-un subiect de conversaţie.

Ce aduce nou festivalul de anul acesta faţă de ediţiile anterioare?

Pentru prima dată jazz, multe compoziţii în primă audiţie, peste 40 de artişti, săli noi (The Ark, Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“, Sala de Marmură a BNR), Braşovul – ca nouă destinaţie în cadrul turneului naţional – şi un păsăroi SoNoRo care zboară spre... lumi noi.

Ce uneşte muzica simfonică şi jazzul şi cum faceţi, practic, acest lucru în festivalul de anul acesta?

Le uneşte în primul rînd titlul NEW WORLDS. Fără jazz, „lumea nouă“ ar fi inimaginabilă. În plus, toţ