În seara de joi, 3 noiembrie, am trăit cea mai cruntă umilire din viaţa mea de spectator. Iertaţi-mă, dar nu pot să nu-mi etalez public indignarea. Prea am aşteptat cu înfrigurare să văd D’ale carnavalului în viziunea lui Silviu Purcărete, cu Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu, ca să mă las pradă aşa de uşor resemnării.
Cînd am ajuns în faţa Operei Române, unde era programat spectacolul (în cadrul Festivalului Naţional de Teatru), am fost deopotrivă încîntat şi îngrozit de mulţimea care umpluse platforma din faţa clădirii (90% tineret, lucru fermecător) ca la un concert de rock. Am ajuns cuminte, la orele 20, cu o jumătate de ceas înaintea orei de începere, curat îmbrăcat, pieptănat şi parfumat, aşa cum am fost educat din copilărie că se vine la un spectacol. Şi nu la o agresiune, nu la circ, nu la oborul de vite care se calcă-n copite!
Minutele treceau, puhoiul uman creştea ameninţător, se făcuse 20,30, dar uşile rămîneau închise, nimeni nu anunţa nimic, iar zvonistica lucra, conform tradiţiei, din plin: ba că s-a schimbat spectacolul, ba că a durat prea mult cel dinainte, ba că fusese vorba iniţial de altă sală, ba că nu s-au instalat decorurile... Asta, în timp ce cunoscătorii reclamau prezenţa lui Constantin Chiriac, legendarul manager al festivalului de teatru sibian, „singurul care ar putea face ordine aici!...“
DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Şir de plecări Caragiale expresionist, cuminte şi coregraficPe fondul ăsta, la 20,35 văd fluviul uman că se îndreaptă greoi dinspre poarta principală (pe unde ar fi fost normal să se intre) către uşa din stînga, deschisă numai pe jumătate. Ne aruncăm şi noi, timid, în vîltoare, dăm stînjeniţi din coate şi glezne ca la cozile la bilete din anii studenţiei, pentru ca, după cîteva momente de panică generalizată, un bodyguard îmbrăcat în negru să anunţe ritos că posesorii de bilete
