Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Dragomir a părăsit sediul DNA! Şeful LPF a fost audiat în dosarul excluderii Universităţii! Vezi ce i-a "urat" un fan

Publicat in Pro Sport, joi 17 noiembrie 2011 · ·

UPDATE 11.51 - Dumitru Dragomir a părăsit sediul DNA după aproape două ore de audieri. Acesta a refuzat să facă vreun comentariu în legătură cu audierile ce au avut loc în cazul excluderii Universităţii Craiova.

" E treaba mea ce am declarat procurorilor. Ce să am să fiu supărat? Să fiţi sănătoşi cu toţii", a spus Dragomir.

Un fan aflat aflat în zonă i-a strigat lui Dragmir: "Nea Mitică, să ai parte de blestemul peştelui".

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, s-a prezentat pentru a doua oară, joi, la DNA, în dosarul în care a fost pus sub învinuire, alături de preşedintele FRF, Mircea Sandu, alte 10 persoane, FRF şi LPF, în cazul excluderii Universităţii Craiova.

Dumitru Dragomir nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul DNA.

În dosarul excluderii Universităţii Craiova au fost puse sub învinuire Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal. Mai sunt învinuiţi preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi de alţi 10 membri ai Comitetului Executiv al FRF.

Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru şi riscă o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi 15 ani de închisoare.

Potrivit documentului de începere a urmăririi penale, acţiunea procurorilor DNA în acest caz a fost pornită pe baza plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale faţă de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universităţii Craiova din FRF, pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În motivarea plângerii penale se arată că Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Octavian Goga, Cornel Şfaiţer, Marin Rusen, Ştefan Stana, Cristian Bobar, Paul Costaş, Sorin Ţerbea şi Vasile Avram, membri ai Comitetul

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 8 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 7 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 11 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 7 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 4 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 7 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 10 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 13 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 8 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Prognoza meteo pentru Constanța vineri, 18 aprilie

Ziua Constanta acum 8 ore
Vineri, 18 aprilie 2025, vremea în Constanța va fi însorită, cu o temperatură de aproximativ 12°C. Prognoza indică șanse scăzute de precipitații, de doar 10%, iar umiditatea va fi destul de ridicată, la 83%. Vântul va sufla moderat, cu o viteză de a

Vremea

București
acum

vin.

8°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

9°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°