Rivalitatea dintre Steaua şi Dinamo a fost spartă de-a lungul timpului de câteva nume rămase în memoria fanilor. Dănciulescu este unul dintre exemple, iar atacantul chiar a avut de "tras" după transferul din Ghencea în Ştefan cel Mare. Printre cele mai cunoscute mutări care le-au rupt sufletul suporterilor au fost Vlădoiu, Cătălin Munteanu, Boştină sau Opriţa.
Un alt fost idol din Ghencea a fost la un pas de Dinamo. Dezvăluirea a fost făcută de fostul manager al Stelei, Mihai Stoica.
MM l-a vrut foarte mult pe dinamovistul care l-a încântat pe Ferguson: "Îmi plăcea foarte mult Tameş". La schimb, Steaua l-ar fi dat pe Marian Aliuţă, unul dintre cei mai iubiţi jucători în mandatul lui Piţurcă din 2002-2004
"Am vrut sa iau un jucator de la Dinamo în 2004! Cristi Borcea era de acord, ne înţelesesem cu Dinamo, dar totul a căzut în ultimul timp. Fanii nu ştiau de intenţia noastră. Eu l-am vrut pe Tameş. Îmi plăcea foarte mult şi voiam să îl dau la schimb pe Aliuţă", a dezvăluit MM
Până la urmă, Aliuţă a ajuns tot la una dintre marile rivale ale steliştilor: a semnat cu Rapid!
Adrian Bucur, Bumbescu, Radu Niculescu, Vlădoiu, Tene, Denis Şerban, Doboş, Cătălin Munteanu, Adi Matei, Dănciulescu, Boştină sau Opriţa sunt câţiva dintre jucătorii care au facut schimbarea pe axa Ghencea - Ştefan cel Mare sau invers.