Retrogradată în sezonul trecut din Liga I, echipa Victoria Brănești se confruntă cu o situație nemaiîntâlnită în fotbalul românesc. Jucătorii nu au fost lăsați să se antreneze astăzi, după ce ieri au intrat în grevă spontană și au anulat ședința de pregătire din cauza problemelor financiare. Sursa: VLAD STĂNESCU
Victoria Brănești va juca mâine, în cadrul etapei a 14-a a Ligii a II-a, în deplasare, cu Viitorul Constanța, echipa finanțată de Gheorghe Hagi. Tocmai înaintea disputei cu liderul Seriei I, jucătorii de la Brănești au decis să intre în grevă.
Ieri, ședința de pregătire a fost boicotată de fotbaliști, aceștia fiind nemulțumiți fiindcă nu au mai fost plătiți în ultimele trei luni. Astăzi, jucătorii au revenit la sentimente mai bune și au hotărât să efectueze un antrenament.
Terenul era însă ocupat deja de echipa de juniori, care pregătea același meci de mâine, cel cu Viitorul Constanța. Juniorii au fost adunați pe terenul de antrenament de către conducere, care se așteaptă ca la mijloc să fie și mâna celor de la Viitorul. „De ce s-au trezit să facă tocmai acum grevă, din moment ce spun că nu sunt plătiți de multă vreme?”, întreabă, retoric, un șef de la Victoria. La casele de pariuri, cota pentru o victorie a constănțenilor este de 1,25.
Augustin Chiriță, antrenor-jucător la echipa Victoria, a explicat pentru EVZ cum s-a ajuns la această situație bizară: „Am ajuns la capătul răbdării. Suntem neplătiți de trei luni, nu am luat salarii, nu am luat prime, așa că joi am tras un semnal de alarmă și am anulat antrenamentul. Acum, cei din conducere se răzbună și nu ne lasă să ne pregătim. Ni s-a luat dreptul la muncă. Echipa este în colaps total, aproape de desființare, și vor să pună în cârca noastră asta. Nici nu știm cu cine să vorbim. Noi ne ducem pe cont propriu la Constanța, să vadă lumea că ne prezentăm la meci”, ne-a de