Mişcarea de protest începută în ianuarie în Tunisia, mutată apoi spre Egipt şi mai târziu Spania, s-a globalizat, demon­straţiile cuprinzând Wall Street-ul din New York şi oraşe din toată America. Globalizarea şi tehnologia modernă permit acum ca mişcările sociale să treacă frontierele la fel de repede ca ideile. Iar protestul social a găsit un teren fertil peste tot: anume sentimentul că „sistemul" a dat greş şi convingerea că până şi într-o democraţie procesul electoral nu îndreaptă de la sine lucrurile - cel puţin nu fără presiunea puternică a străzii.

În mai am fost la protestele din Tunisia; în iulie am discutat cu indignaţii din Spania; de acolo m-am dus să mă întâlnesc cu tinerii revoluţionari egipteni din Piaţa Tahrir din Cairo; iar acum câteva săptămâni am vorbit cu protestatarii de la Occupy Wall Street la New York. Există o temă comună, exprimată de mişcarea OWS într-o propoziţie simplă: „Noi suntem cei 99%".

Sloganul lor se face ecou al titlului unui articol pe care l-am scris recent - „De la cei 1%, pentru cei 1%, de către cei 1%" - şi în care descriam enorma creştere a inegalităţii din Statele Unite: 1% din populaţie controlează peste 40% din bogăţie şi încasează peste 20% din venituri. Iar de multe ori cei din acest strat rarefiat sunt răsplătiţi atât de generos nu fiindcă ar avea o contribuţie mai importantă la societate - bonusurile şi pachetele de salvare au spulberat foarte eficient această justificare a inegalităţii -, ci pentru că sunt, asta ca să mă exprim brutal, nişte foarte buni (şi uneori corupţi) vânători de avantaje.

Asta nu înseamnă să negăm că unii dintre cei 1% au contribuit chiar din plin la societate. Beneficiile sociale generate de multe inovaţii reale (adică opusul noilor „produse" financiare care au aruncat economia mon­dială în haos) depăşesc de obicei cu mult răsplata pe care o primesc inovatorii respectivi. @