După Conferința Internațională despre avangarda românească, care a avut în luna ianuarie la Universitatea Ebraică din Ierusalim (despre care am relatat în Observator Cultural, nr. 588, din 14 ianuarie 2011), publicul israelian are acum ocazia să cunoască o serie de artiști plastici în cadrul expoziției Artiști evrei de avangardă din România, care s-a deschis vineri 11 noiembrie 2011, la Muzeul Israel din Ierusalim.
Această importantă expoziție, care a fost inițial prezentată la Muzeul de Istorie a Evreilor din Amsterdam (31 mai - 2 octombrie 2011), realizată din inițiativa istoricului de artă Radu Stern, a fost adusă la Ierusalim, prin colaborarea dintre Muzeul Israel (director James S. Snyder), Muzeul din Amsterdam (director Joël Cahen) și Institutul Cultural Român din Tel Aviv (director Gina Pană).
În prospectul bilingv (ebraică și engleză) al expoziției de la Ierusalim, este publicat amplul studiu al lui Radu Stern despre cauzele numărului mare de artiști evrei care au făcut parte din avangardă. Punctul de vedere al autorului este că acest lucru nu se datorează unei atracții deosebite a evreilor pentru modernitate, ci mai de grabă faptului că în România, în prima jumătate a secolului al XX-lea, dominau curentele xenofobe și ultranaționaliste în cultură, care respingeau integrarea artiștilor evrei, considerați venetici, în cultura națională românească. În aceste condiții era normal ca artiștii evrei să îmbrățișeze tendințele artistice avangardiste, care erau în mod natural cosmopolite și universaliste. După părerea autorului, problema nu este de ce atît de mulți evrei au fost atrași de curentele de avangardă, ci de ce atît de puțini români au mers pe această cale. Explicația este că artiștii români s-au concentrat pe exprimarea în operele lor a „specificului naţional“. În mod paradoxal, tocmai artiștii care s-au alăturat curentelor de
