Iuliu Maniu a reorganizat regimentele româneşti într-o armată capabilă să pună capăt răzvrătirilor instigate de bolşevici.
În vara anului 1915, iunie, împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, a fost de părere că Franţa numai aşa putea fi bătută, dacă România intră în războiul mondial de partea Puterilor Centrale, ceea ce l-a determinat să îl trimită la Viena pe deputatul catolic Mathias Ersberger, pentru a discuta, în acest scop, cu reprezentanţii românilor ardeleni. Întâlnirea a avut loc în palatul prinţului von Lichtenstein din Viena. La ea au fost prezenţi Iuliu Maniu, Aurel C. Popovici, Vasile Goldiş şi reprezentantul Vienei. În cadrul ei, Aurel C. Popovici a expus istoricul problemei, Vasile Goldiş a arătat punctul de vedere maghiar, iar Iuliu Maniu a relevat pretenţiile românilor ardeleni, între care şi: stat separat în cadrul monarhiei habsburgice, guvern român ardelean, armată română, bancă naţională română. Ceea ce a dus la dezaprobarea lui Ersberger, care considera exagerate aceste pretenţii. Maniu a arătat, însă, că cererile românilor au fost aprobate de împărat, dar că ele trebuie şi înfăptuite. Aceste întâlniri n-au dus, în final, la nici un rezultat, pentru că Iuliu Maniu n-a cedat la nici un punct.
Iuliu Maniu salvează Viena
După destrămarea frontului din Italia, în toamna lui 1918, Iuliu Maniu, ofiţer în rezervă, mobilizat în 1915 şi dus trei ani pe frontul cu Rusia şi, apoi, pe cel din Italia, a sosit la Viena, unde a ocupat o parte a Ministerului de Război, în numele naţiunii române, dar cu acordul autorităţilor militare austriece, care îl considerau, pe bună dreptate, un om extrem de capabil. Imediat, o serie de soldaţi şi ofiţeri s-au grupat în jurul lui Iuliu Maniu, care a format apoi Consiliul Naţional Român din Transilvania, în chestiuni militare, conform unei hotărâri luate la 19 octombrie la Oradea. În acest scop, Iuliu
