Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concertul lui Lucian Ban închide London Jazz Festival

Publicat in HotNews, vineri 18 noiembrie 2011 ·

În premieră la Londra, pianistul şi compozitorul Lucian Ban împreună cu grupul său de muzicieni vor susţine pe 20 noiembrie concertul de închidere al London Jazz Festival 2011. Proiectul Enescu Re-Imagined, dedicat operelor enesciene mai puţin cunoscute, reinterpretate într-o manieră personală cu influenţe din jazz-ul newyorkez şi folclorul românesc, va fi prezentat pe scena Purcell Room la Southbank Centre în cadrul celui mai important eveniment britanic dedicat jazz-ului, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra.

Lansat în colaborare cu John Hebert, Enescu Re-Imagined a fost prezentat în premieră la ediţia din 2009 a Festivalului Internaţional “George Enescu” din Bucureşti. Moştenirea muzicală a lui George Enescu este asumată de Lucian Ban, John Hébert şi colaboratorii lor într-o re-imaginare contemporană curajoasă a câtorva dintre lucrările marelui compozitor român. În Londra, Lucian Ban va fi acompaniat de nume sonore precum Tony Malby (saxofon), Ralph Alessi (trompetă), Albrecht Maurer (vioară), Mat Maneri (violă), Badal Roy (tobe indiene, voce, percuţie), Drew Gress (contrabas) și Mark Ferber (tobe).

Potrivit ICR, London Jazz Festival există în această formă încă din 1992, iar evoluţia sa ascendentă l-a transformat într-unul dintre evenimentele-cheie din capitala londoneză, desfăşurându-se pe toate scenele culturale importante - Southbank Centre, Barbican Centre, ICA (Institute of Contemporary Art), teatre şi cluburi de jazz de renume.

De două ori nominalizat pentru „Best European Jazz Musician”, Lucian Ban este un muzician de excepţie. Debutul în America i-a adus patru stele din partea Allmusic pentru duetul Somethin’ Holy cu Alex Harding. Considerat de criticul de jazz Bruce Lee Gallanter "unul dintre cei mai talentaţi pianişti apăruţi pe scena New York-ului în ultimul deceniu", Lucian Ban are deja 6 albume inregi

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum 48 minute
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 46 minute
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 7 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 23 minute
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 4 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°