Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copilul-gigant născut la Ploieşti va ajunge într-un centru de plasament

Publicat in Adevarul, vineri 18 noiembrie 2011 ·

O ploieşteancă de 28 de ani a dat naştere unei fetiţe care are, la cele 6 kilograme ale sale, greutatea unui copil de câteva luni. Mama e hotărâtă s-o abandoneze.

Diana Ana Iorga, o ploieşteancă de 28 de ani, va fi externată astăzi de la Maternitatea Ploieşti, după ce, pe data de 11 noiembrie, a născut o fată care cântărea nu mai puţin de şase kilograme şi măsura 58 de centimetri. Fetiţa, care a primit prenumele Izabela-Cassandra, cântăreşte cât un bebeluş de trei-patru luni şi este perfect sănătoasă. Copilul de 6 kilograme este cel mai mare nou-născut care a fost adus pe lume în ultimii doi ani în România. Mama provine dintr-o familie destrămată şi este, potrivit declaraţiilor sale, la a şasea sarcină, deşi iniţial le spusese doctorilor că ar fi a şaptea. Ea i-a dat într-un centru de plasament pe toţi ceilalţi copii de până acum, lucru care se va întâmpla şi cu Izabela, pentru care Direcţia de Protecţia Copilului Prahova a început deja formalităţile. Citiți și aici mai multe despre copilul de 6 kilograme care a venit pe lume la Ploiești FOTOGALERIE

Ploieşteanca nu are locuinţă stabilă şi nici serviciu, iar de tatăl Izabelei s-a despărţit de curând. De mama sa şi de cei trei fraţi nu mai vrea să audă. Ea are un „palmares" greu, penultimul copil având la naştere 5 kilograme şi 200 de grame, iar cel mai mic copil cântărind 3,3 kilograme, toţi de până acum făcuţi fără cezariană. „Mă blestema Dumnezeu dacă făceam avort" „Prima dată am născut la 13 ani. Acum este a şasea naştere. Am avut dureri mari în timpul sarcinii, mai ales cu spatele, mă aşteptam să am gemeni. Multă vreme, am stat cu un bărbat, de care m-am despărţit. Cu el am făcut primii copii, dar nu ne mai înţelegeam. Când am plecat m-a tăiat pe burtă. Acum am stat cu altul, dar, la fel, n-a mers. Nu vrea să recunoască fetiţa. Nu ştiu unde o să mă duc când ies de aici, tata e mort iar de mama nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 30 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°