Deputaţii au dat ieri undă verde alocării unui buget de 40 de milioane de euro pentru programe şi proiecte-pilot din cadrul politicii maritime integrate, pentru perioada 2011 - 2013.
Subliniind că este un prim pas pentru dezvoltarea unei adevărate guvernanţe, raportorul Georgios Koumoutsakos (PPE, CD) a afirmat ieri, în cadrul dezbaterii care a precedat votul că acest regulament va permite crearea de sinergii "pentru a susţine creşterea economică, inovaţia, crearea de locuri de muncă, coeziunea socială şi protecţia mediului înconjurător".
Politica maritimă integrată reprezintă o abordare orizontală şi intersectorială lansată în 2007. Aceasta cuprinde şi îmbină politici privind transportul maritim, turismul, pescuitul, protecţia mediului şi biodiversitatea.
Parlamentul a insistat ca toţi actorii atât la nivel internaţional, cât şi naţional, regional şi local să fie implicaţi şi ca această politică să contribuie la dezvoltarea zonelor de coastă, dar şi a acelor regiuni ultraperiferice ale Uniunii Europene.
Deputaţii cer ca finanţarea acordată politicii maritime integrate să fie inclusă în programul financiar 2014 - 2020. Prin politica maritimă integrată, Uniunea Europeană doreşte să realizeze guvernarea maritimă a statelor membre, recunoscând importanţa pe care o au mările Europei pentru dezvoltarea economică şi securitatea statelor membre.
O politică maritimă integrată este, prin urmare, un instrument fundamental pentru dezvoltarea durabilă a zonelor marine şi a regiunilor de coastă, precum şi pentru prevenirea şi combaterea riscurilor şi ameninţărilor legate de acestea.
Deputaţii au dat ieri undă verde alocării unui buget de 40 de milioane de euro pentru programe şi proiecte-pilot din cadrul politicii maritime integrate, pentru perioada 2011 - 2013.
Subliniind că este un prim pas pentru dezvoltarea unei adevărate guvernanţe,