Cetăţenii străini care lucrează sau au centrul intereselor vitale în România vor plăti, începând cu 1 ianuarie 2012, impozit statului român, nu doar pentru veniturile realizate aici, cât şi pentru cele obţinute în străinătate. Astfel, conform noului Cod Fiscal, expaţii vor plăti impozit pe chirii, dobânzi şi alte investiţii realizate în străinătate, în momentul în care şederea în ţara noastră depăşeşte 183 de zile, sau dacă centrul intereselor vitale al acestora se află în România. Totuşi, cetăţenii străini care provin din statele care au încheiat tratate de evitare a dublei impuneri cu România pot evita această impozitare, a declarat Stela Andrei, manager în cadrul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică al Ernst & Young România. "Un certificat de rezidenţă fiscală pare să fie suficient pentru a-i scuti de la impozitarea veniturilor mondiale, chiar şi în cazul în care tratatul ar putea considera România drept stat de rezidenţă, cu drept prioritar de taxare – lucru prevăzut expres în Codul Fiscal", a mai precizat reprezentantul Ernst & Young România.
Cetăţenii străini care lucrează sau au centrul intereselor vitale în România vor plăti, începând cu 1 ianuarie 2012, impozit statului român, nu doar pentru veniturile realizate aici, cât şi pentru cele obţinute în străinătate. Astfel, conform noului Cod Fiscal, expaţii vor plăti impozit pe chirii, dobânzi şi alte investiţii realizate în străinătate, în momentul în care şederea în ţara noastră depăşeşte 183 de zile, sau dacă centrul intereselor vitale al acestora se află în România. Totuşi, cetăţenii străini care provin din statele care au încheiat tratate de evitare a dublei impuneri cu România pot evita această impozitare, a declarat Stela Andrei, manager în cadrul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică al Ernst & Young România. "Un certificat de rezidenţă fiscală pare să fie suficient pentru