Scriind, într-unul din numerele trecute ale revistei noastre („România literară“, nr. 44/ 4 noiembrie), despre istoria benzii desenate în România, Ion Manolescu pomenea, printre exemplele de coauctoriat, un tandem surprinză tor. Edmond Baudoin şi Mircea Cărtărescu.

Era vorba despre volumul BD Travesti, tipărit în Franţa în 2007, un obiect editorial de care, cu excepţia câtorva cunoscători, publicul autohton n-avea ştiinţă. (Aşa cum are, de pildă, atunci când contabilizează traducerile într-o limbă sau în alta.) Nu are rost să căutăm faptului explicaţii prea sofisticate. Pur şi simplu, în ciuda argumentelor teoretice aruncate tot mai frecvent în joc, genul acesta nu e încă resimţit, la noi, ca unul literar. Sau măcar ca unul parţial literar.

Între timp, cartea a apărut şi în română, la Editura Humanitas, sub titlul, mai adecvat după părerea mea, Travesti de Mircea Cărtărescu.

Spun asta fiindcă văd aici mai mult decât o transpunere în secvenţe grafice a scenariului romanesc din Travesti. Baudoin nu ilustrează micul roman din 1994, ci, de fapt, îl interpretează. Ce face el este, într-un fel anume, un documentar critic. Numai instrumentele diferă. Sunt, din acest punct de vedere, câteva convenţii ad hoc pe care Baudoin le instituie. De exemplu, în privinţa tipului de literă. Pasajele adăugate de desenator sunt redate cu majuscule. Cele provenite din Travesti, în schimb, au parte de font normal. Pentru ca, în cadrul acestora din urmă, să mai existe o categorie, ilustrată cu un scris de mână destul de asemănător celui al lui Mircea Cărtărescu însuşi. E vorba despre versurile, ale lui sau ale altora, pe care, în tabăra de la Budila, adolescentul le declamă în momentele de singurătate. Pe de altă parte, planşele ca atare par să ascundă şi ele o simptomatologie stilistică proprie. Majoritatea sunt, coloristic, întunecate. Zonele înnegrite predomină asup