Camera Deputaţilor poate tranşa marţi ridicarea pragurilor la societăţile de investiţii financiare, o problemă care trenează de şase ani
Senatorul Ovidiu Marian, iniţiatorul proiectului, spune că s-au scurtat tentaculele preşedinţilor de SIF pentru ca aceştia să poată influenţa negativ votul
Mihai Chişu (IFB Finwest): Cine are vreo îndoială dacă este o decizie bună, să se uite la piaţă să vadă reacţia favorabilă a investitorilor
Ridicarea pragurilor de deţinere de 1% de la cele cinci societăţi de investiţii financiare listate la Bursa de Valori Bucureşti ar putea deveni o realitate de săptămâna viitoare. Camera Deputaţilor are marţi pe ordinea de zi proiectul iniţiat în iunie 2009 şi aprobat în noiembrie 2009 în Senat care prevede majorarea limitei participaţiilor la SIF-uri la 5%. În cazul unui vot pozitiv în camera decizională, ar lua sfârşit o poveste care ţine în loc Bursa de mai bine de şase ani.
Senatorul Ovidiu Marian, iniţiatorul proiectului, a declarat ieri pentru Curierul Naţional că nu vede niciun impediment pentru care legea să nu fie votată: "În Parlament există susţinere; Guvernul îl susţine. Nu văd de ce nu ar fi adoptat." În opinia sa, întârzierea cu aproape doi ani, după primul vot primit în camera superioară, s-a datorat preşedinţilor de SIF-uri care exercită "o influenţă transpartinică", după ce timp de 16 ani au avut ocazia să îşi extindă o multitudine de conexiuni în mediul politic. Aceştia s-au temut că prin intrarea cu participaţii semnificative a unor investitori importanţi, ar urma să îşi piardă poziţiile. Marian crede însă că posibilitatea acestora de a mai pune beţe în roate adoptării proiectului în şedinţa de marţi este limitată: "S-au mai scurtat tentaculele ca să mai influenţeze un vot."
Mihai Chişu, broker la IFB Finwest, consideră, de asemenea, că demersul ajunge într-o fază finală, iar deputaţii, în