Parcă scos pe aceeaşi bandă de fabricaţie fizionomică a lui Teodor Stolojan, figură de poveste făcută film, Omul de Tinichea de la capătul celor trei litere înfricoşătoare, ajunge la capătul misiunii primite de la Palat. Daniel Morar. Crucişătorul, fără grimasă, de la D.N.A. Băiatul a înţeles în ce epocă vieţuim şi trage toate gloanţele primite cadou, în faţa aparatelor de filmat, pentru impresia artistică şi cubuleţele de zahăr primite recompensă de la Stăpân. Ce face omul? Zice că face curăţenie în ţară, zice că e independent, trudeşte zi şi noapte să completeze cu te miri ce informaţii, cât mai multe dosare care pot plimba diverse feţe prin aresturile călduroase din dotarea penitenciară a patriei. Spectacol. Finalitate-zero barat. O plimbare pe la biroul Morarului, apoi, în drum spre celulă, formal, prin faţa încruntaţilor judecători, nu face nimic altceva decât să închidă gura mare sau energia negativă faţă de Putere, a unor flăcăi cu tuleiele trecute de prima hârşâială politică. Atât. Condamnări definitive, recuperare de furtişaguri şi şperţuri primite, nici vorbă. Doar excludere de la biroul cu butoane al vreunei funcţii sau, eventual, câte o bilă de salivă pentru mocofanii din Opoziţie. Sume minore, fapte banale, dar cu impact la pupila şi timpanul poporului, răfuieli politice cu aspect juvenil de curtea blocului. Cu aspect doar, pentru că în spatele lor se ascunde mesajul-atenţie băieţi, muşchiul încă e la mine. Dacă nenea ăsta, cu nume de breaslă, chiar nu ar avea stăpân, dacă ar vrea, cu adevărat, să facă o ghiduşie cu miros de cutezanţă istorică, ar lua în calcul stenogramele alea în care apare şi Udrea-doamna, cu nişte viteji veniţi de la Răsărit, pripăşiţi direct în combinatul de la Slatina. Spre exemplu. Sau tot din stratosfera inteligenţei „băieţilor deştepţi”, să adreseze o întrebare spilcuitului Videanu, cum a făcut şi de ce, să îşi aşeze încuvi