Săptămâna trecută, am primit la redacţie un comunicat care anunţa înfiinţarea asociaţiei Liga distributistă română "Ion Mihalache". De-a lungul anilor, "Ziarul de duminică" a mai publicat materiale despre distributism (un interviu cu profesorul texan John Médaille, un text al acestuia cu impresii din vizita în România, fragmente din volumul "Economia litertăţii. Renaşterea României profunde" înainte de publicarea lui şi o recenzie după apariţie), dar distributismul continuă să rămână un model necunoscut majorităţii intelectualilor români.

1. Ce este distributismul

Materializare a principiului creştin de dreptate socială, distributismul s-a cristalizat teoretic la începutul secolului XX, propunând o a treia cale, între capitalism şi socialism-comunism. Corifeii distributismului sunt englezii G. K. Chesterton (1874-1936) şi Hilaire Belloc (1870-1953). În ţara noastră, independent de distributismul occidental, principiile distributiste şi-au găsit reflectarea în doctrina ţărănistă a partidului lui Ion Mihalache (devenit, după unirea cu partidul lui Maniu, Partidul Naţional Ţărănesc).

Distributismul se întemeiază pe trei principii: răspândirea largă a proprietăţii productive (o lume a micilor proprietari şi întreprinzători), subsidiaritatea (descentralizare şi păstrarea activităţilor la nivelul cel mai de jos la care pot funcţiona) şi solidaritatea (binele comun asigură binele individual).

Distributismul nu este doar o doctrină economică, ci un model filosofic, economic, social şi cultural întemeiat pe tradiţia şi valorile creştine. Spre deosebire de socialism-comunism şi de capitalism, distributismul nu este exclusivist, el poate coexista cu alte sisteme şi chiar funcţiona în cadrul lor. Nuclee distributiste există şi vor exista în toate societăţile (au existat chiar şi în trecutul nostru comunist, prin cooperaţie, prin producătorii agric