Epistolarul Întîlnirile mele cu Iorgu Iordan (Cluj-Napoca, Editura Tribuna, 2011, 176 p.), îngrijit de universitarul Ilie Rad, tînărul de odinioară căruia nonagenarul academician și lingvist îi răspundea la scrisori, atrage atenția asupra unei comori epistolare din epoca de trist renume a dictaturii ceaușiste. Există, pretutindeni în România, destui posesori de asemenea piese dialogale scrise, în care partenerul este unul sau altul dintre spiritele acelor vremuri încă destul de apropiate, dar insuficient cunoscute. Cele mai multe dintre aparițiile de acest fel publicate pînă astăzi sînt cele legate de numele filozofului Constantin Noica. Moda lansată odată cu Jurnalul de la Păltiniș și cu Epistolarul lui Gabriel Liiceanu a proliferat și, în timp, avînd pe deplin conștiința importanței gînditorului retras la Păltiniș, destui dintre cei care au avut privilegiul de a deveni, pentru o clipă, parteneri de corespondență ai lui Noica și-au publicat scrisorile primite. Iată însă că nu numai de acest autor se leagă moștenirea epocii în materie de schimb de scrisori, iar cele ale lui Iorgu Iordan punctează gînduri și fapte din epocă pe care alte surse nu le păstrează.
Un exemplu se leagă derememorarea epocii jdanovismului cultural. Atunci „s-a încercat, după apariția broșurii lui Stalin (Lingvistica și problema marxismului – cred că așa se cheamă – 1950), cercetarea marxistă a limbii, dar încercarea a dat greș, din cauza dogmatismului. În loc să se explice faptele de limbă cu ajutorul marxismului (limba e un fenomen social – s-a spus asta de mult! – deci să fie explicată pornind de la această idee influența vieții sociale asupra limbii, avînd drept rezultat modificarea ei, dar și aici cu rezerve, căci structura gramaticală, de ex., nu se schimbă sub influența condițiilor sociale), se căutau în limbă fapte menite să confirme justețea concepției marxiste!“ (p.
