Cinci tineri emigranţi au fost descoperiţi, vineri după-amiază, de muncitorii unei fabrici din municipiul Bârlad în containerul unui TIR încărcat cu rulmenţi venit din Turcia, poliţiştii vasluieni urmând să stabilească identitatea lor şi ţara de origine cu ajutorul unui translator.
Potrivit primelor informaţii oferite de poliţişti, cei cinci tineri, trei bărbaţi şi două femei, au fost găsiţi în containerul TIR-ului în momentul în care muncitorii fabricii au început să descarce marfa din autotren. Ulterior, reprezentanţii societăţii au sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia Poliţiei.
"Cei cinci transfugi au fost duşi la sediul Poliţiei Municipale Bârlad unde, după ce vom avea şi un translator, vom obţine toate informaţiile despre identitatea lor şi ţara de origine. Dacă vor solicita azil, vor fi îndrumaţi către Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi", a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
Potrivit sursei citate, în momentul în care au fost descoperiţi, cei cinci emigranţi aveau hrană, starea lor generală fiind bună, fără a fi necesar transportul lor la spital.
Cinci tineri emigranţi au fost descoperiţi, vineri după-amiază, de muncitorii unei fabrici din municipiul Bârlad în containerul unui TIR încărcat cu rulmenţi venit din Turcia, poliţiştii vasluieni urmând să stabilească identitatea lor şi ţara de origine cu ajutorul unui translator.
Potrivit primelor informaţii oferite de poliţişti, cei cinci tineri, trei bărbaţi şi două femei, au fost găsiţi în containerul TIR-ului în momentul în care muncitorii fabricii au început să descarce marfa din autotren. Ulterior, reprezentanţii societăţii au sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia Poliţiei.
"Cei cinci transfu