Motorul de căutare Google şi-a modificat, vineri, logoul de pe pagina principală pentru a marca împlinirea a 224 de ani de la naşterea lui Louis Daguerre, inventatorul fotografiei.
Pictor decorator francez, Louis Daguerre s-a născut pe 18 noiembrie 1787 la Cormeilles-en-Parisis, Franţa.
Daguerre a fost artist plastic, iniţial lucrând ca decorator de teatru, apoi pictor de decoruri. A executat decoruri remarcabile pentru Opera şi sala Aladin din Paris.
Însă Daguerre a devenit foarte cunoscut cu ocazia unor spectacole "dioramă", împreună cu Charles Marie Bouton (1822), inventatorul acestui sistem, care consta în prezentarea unor tablouri de mari dimensiuni (22 x 14 metri, în cazul lor), alcătuit din diferite planuri şi care, sub aspectul unui joc de lumini, dădea spectatorului impresia realităţii.
Logoul afişat de Google în onoarea lui Daguerre arată ca o fotografie de familie veche, în sepia.
Daguerre împreună cu partenerul său Joseph Nicéphore Niépce a realizat cutia obscură în care a plasat o placă de cupru acoperită cu un strat de argint şi tratată cu vapori de iod pentru a o face sensibilă la lumină. Developarea imaginilor se făcea cu vapori de mercur şi o soluţie bazată pe sare obişnuită. Dagherotipia a fost primul procedeu de fotografiere.
Google îşi modifică frecvent logourile pentru a omagia diferite personalităţi ale culturii universale sau pentru a marca evenimente speciale din întreaga lume.
Motorul de căutare Google şi-a modificat, vineri, logoul de pe pagina principală pentru a marca împlinirea a 224 de ani de la naşterea lui Louis Daguerre, inventatorul fotografiei.
Pictor decorator francez, Louis Daguerre s-a născut pe 18 noiembrie 1787 la Cormeilles-en-Parisis, Franţa.
Daguerre a fost artist plastic, iniţial lucrând ca decorator de teatru, apoi pictor de decoruri. A executat decoruri remarcabile pentru