„Nici nu mă dau jos din pat pentru mai puţin de 10% - o parafrazează un intermediar de alocaţii din fondul special al Guvernului, pe celebra Naomi Campbell.

Această afirmaţie deschide o fereastră spre peisajul complex al şpăgii din Ţara Românească. Procurorii de la Cluj se chinuie să dovedească faptul că Apostul primise vreo 100.000 de euro de la diverşi solicitanţi de contracte. Mi se pare o jignire pentru anvergura primarului lăsat moştenire clujenilor de dl Boc. Cea mai simplă socoteală s-ar putea face calculând intrările de la biroul de avocatură al nevestei edilului. Sumele contabilizate sunt şpaga pură şi curată – pentru care se plătesc taxe şi impozite. Cam pe acolo se cifrează şpaga reală agonisită în fruntea urbei, în cel mai mafiot stil cu putinţă.

Interceptările procurorilor fac lumină pe o bună parte a traseului şpăgii. Se poate afirma fără nici o teamă de exagerare că din totalul alocărilor de fonduri către administraţiile locale, un procent de 10 la sută intră în buzunarele celor care atribuie contracte. Cum de se pot lipsi beneficiarii acestor contracte de aceste sume necontabilizate? Foarte simplu: un bun procent din prestaţie e fictiv. Până la jumătate din valoarea lucrărilor nu există fizic. Sunt bani care intră în buzunarele prestatorilor cu binecuvântarea beneficiarului care ştie că trebuie să accepte produsul care i se livrează – şoseaua care se strică într-un an şi trebuie refăcută cu alţi bani – ca să dau un singur exemplu. Sau, o bună parte din contracte vizează operaţiuni necuantificabile – cum ar fi asigurările sau consilierea juridică. Ce să măsori aici?

Aş îndrăzni să merg cu gândul mai departe: situaţii de acest gen nu sunt doar la Cluj sau pe unde le-au mai dovedit procurorii. Sunt cam peste tot. Şpaga contractuală e generalizată. Nimic sau aproape nimic nu se face fără ca cineva să bage o parte din aceşti bani în buzun