Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MUZICĂ. Balkan Baroque Band, în premieră la București

Publicat in Observator Cultural, vineri 18 noiembrie 2011 ·

La patru ani de la premiera bucureșteană a proiectului Codex Caioni, Jean-Christophe Frisch a revenit la București cu o nouă orchestră înființată pe urmele experienței sale transilvănene. Balkan Baroque Band – sau BBB, abreviere oficială – și-a făcut debutul în noiembrie 2010, la Salonic, și a urcat pentru prima dată pe scena Ateneului luni, 7 noiembrie 2011. Proiectul Balkan Baroque Band a pornit de la ideea cît se poate de meritorie a reunirii muzicienilor baroci din Balcani – puțini la număr, despărțiți de bariere culturale și finanțări derizorii – într-o orchestră, sub conducerea flautistului francez Jean-Christophe Frisch. Dar prin însuși numele său și prin promovarea pe care și-o face, Balkan Baroque Band nu se vrea doar o altă orchestră barocă între cele cîteva zeci pe care le are deja Europa. Pliantul concertului de luni plasează în centrul conceptului BBB un soi de originalitate coborîtă din vocația multiculturală a ansamblului: „Un grup care reunește cei mai buni muzicieni de stil baroc din Balcani: români, croați, greci, sîrbi, bulgari... O orchestră originală și bogată, plină de caractere puternice, care și-a găsit adevărata voce, o interpretare deosebită, bazată pe transmiterea orală și nu pe scrierile teoretice“. Cred că acest mic manifest merită discutat în deschiderea acestei cronici. O privire fugară peste lista membrilor orchestrei arată că dintre cei opt membri originari din România, cel puțin patru sînt maghiari și unul sas. M-aș fi așteptat ca un discurs sensibil la culorile locale ale sud-estului Europei să opereze mai conștiincios astfel de distincții care nu fac decît să-i lărgească paleta culturală. În aceste condiții, însuși conceptul de „Balcani“ e folosit mai curînd flu. Refuz să cred că dnul Frisch nu știe că nici Valahia, nici Transilvania Codicelui Caioni și nici Ungaria lui Rozsavölgyi (reprezentată în programul din 7 noiembrie,

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 57 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 22 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Procurorul general anunţă că sunt analizate întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu este vizat în două dosare

G4Media acum 55 minute
Procurorul general, Alex Florenţa, a oferit marţi noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Astfel, Călin Georgescu este vizat în două dosare, respectiv cel în care a fost pus dej

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°