Fostul preşedinte al Filipinelor, doamna Gloria Arroyo, a fost arestată vineri, după ce a fost inculpată pentru fraudă electorală, informează agenţiile de presă France Presse şi Reuters.
Gloria Arroyo, care are 64 de ani, este pasibilă de închisoarea pe viaţă, dacă este declarată vinovată, precizează AFP.
Curtea Supremă decisese să-i acorde permisiunea de a părăsi ţara pentru a face un tratament în străinătate, ea declarând că suferă de o boală rară la măduva spinării, dar autorităţile au emis mandatul de arestare pentru a o împiedica să plece şi au arestat-o într-un spital din Manila. Ea este în continuare în spital, dar se află sub pază poliţienească, precizează Reuters, citată de Agerpres.
Gloria Arroyo s-a aflat la conducerea statului filipinez între anii 2001 şi 2010. Comisia electorală a decis vineri inculparea sa pentru fraudă electorală în timpul alegerilor senatoriale din anul 2007, ceea ce nu a permis victoria unui candidat al opoziţiei.
Predecesorul său, Joseph Estrada, a fost răsturnat de la putere în anul 2001 în urma unei revolte susţinute de armată şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru fapte de corupţie, el fiind ulterior graţiat de doamna Arroyo. După ce s-a aflat la putere timp de nouă ani, marcaţi de acuzaţii privind fapte de corupţie şi fraude electorale, Gloria Arroyo a fost învinsă în alegerile din anul 2010 de Benito Aquino, fiul fostului preşedinte, doamna Corazon Aquino.
Frauda organizată de Arroyo ar fi avut loc la Maguindanao, o provincie săracă din sudul ţării, condusă de clanul Ampatuan, despre care se ştie că este apropiat familiei Arroyo. Clanul Ampaturan deţine, de fapt, controlul asupra acestei provincii, prin intermediul unei miliţii private. Mai mulţi membri ai familiei respective sunt judecaţi în prezent pentru masacrarea a 57 de persoane în 2009.
Fostul preşedinte a