UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, Bogdan Opriţa, a declarat, vineri, că starea de sănătate a senatorului Verestoy Attila este este stabilă. Medicii iau în calcul posibilitatea unei operaţii la mână.
Vineri dimineaţa, Opriţa a declarat că deocamdată Verestoy nu poate fi operat la gambă, întrucât are un hematom mare, iar până la retragerea acestuia nu se va interveni.
Pe de altă parte, medicul a spus că se ia în calcul intervenţia la mână, însă va fi evaluată starea de sănătate a lui Verestoy, apoi se va decide în această privinţă.
UPDATE: Senatorul UDMR Verestoy Attila va fi internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, purtătorul de cuvânt al acestei unităţi sanitare, Bogdan Opriţa, declarând, joi seară, că parlamentarul a suferit mai multe fracturi în urma accidentului rutier în care a fost implicat, scrie Mediafax.
Bogdan Opriţa a spus că Verestoy Attila are o fractură la gambă, o fractură la o mână şi o fractură de claviculă şi va fi internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
UPDATE: Senatorul UDMR Verestoy Attila a fost transportat, joi seară, cu un avion medical de la Cluj-Napoca pentru a fi internat la un spital din Bucureşti, după ce a suferit o fractură de gambă în urma accidentului rutier în care a fost implicat, petrecut în localitatea clujeană Izvorul Crişului, potrivit Mediafax.
Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Cristiana Ciortea, a declarat, joi seară, că senatorul a fost transportat la Bucureşti la cererea acestuia.
"Domnul senator Verestoy, care a fost internat la UPU Cluj-Napoca după accidentul rutier în care a fost implicat, şi-a manifestat dorinţa de a fi transportat acasă, la Bucureşti. Coincidenţa a făcut să avem pe aeroport un avion medical care a adus un pacient la Cluj, iar cu acelaşi avion a plecat şi senatorul, pentr