Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De râsul femeilor. Petrolul - Târgu Mureş, 0-1

Publicat in Adevarul, vineri 18 noiembrie 2011 ·

Petrolul a cedat acasă, deşi a fost încurajată de o galerie inedită formată din 3.000 de oameni. Chiar dacă a pus faţă în faţă două formaţii din partea inferioară a clasamentului, Petrolul – FCM Târgu-Mureş va rămâne în istoria Ligii I.

După incidentul de la meciul cu Steaua, când huliganul Dragoş Enache a pătruns pe gazon şi l-a lovit cu pumnul pe George Galamaz, prahovenii ar fi trebuit să joace şase partide fără spectatori. La recurs, după modelul brevetat în Turcia, pedeapsa s-a transformat în şase jocuri cu porţile deschise doar pentru femei şi copii sub 14 ani. În aceste condiţii, „lupii" au avut, aseară, o galerie inedită formată din 3.000 de oameni.

Atmosfera de pe Stadionul „Ilie Oană" a semănat cu cea de la Cupa Liceelor. În loc de înjurături s-a mai auzit din când în când scandarea „Petrolul, Petrolul", iar fiecare fază mai deosebită reuşită de elevii lui Răchită a fost însoţită de ţipete şi de ropote de aplauze. Ce-i drept, au existat şi timpi morţi, mai ales după golul lui Subotici. Din păcate, elevii lui Răchită şi-au dezamăgit suporterii cu o prestaţie extrem de slabă, iar Petrolul a cedat în faţa celor de la Târgu-Mureş, scor 0-1. Femeile prezente pe stadion au afişat un banner cu un mesaj sugestiv: „Nu violenţei“

La turci s-a umplut stadionul

Aproximativ 41.000 de femei şi copii au asistat, la 21 septembrie, la meciul Fenerbahçe-Manisaspor, scor 1-1, din etapa a treia a campionatului Turciei. Asta după ce Federaţia Turcă de Fotbal a decis să interzică accesul bărbaţilor pe stadionul grupării Fener. Această sancţiune inedită a fost dictată după ce huliganii au intrat pe teren la un amical cu Şahtior Doneţk.

În unele ţări, femeile n-au voie pe arenele sportive

În Arabia Saudită, cea mai tradiţionalistă dintre ţările arabe, femeile n-au voie să calce pe stadioane. Mai mult, ele n-au voie nici să voteze sau să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia anunță că a descoperit un nou zăcământ de gaz în Marea Neagră

HotNews acum 9 ore
O navă de explorare turcă a descoperit un nou zăcământ de gaz natural în apele Mării Negre, cu rezerve estimate la 75 de miliarde de metri cubi, a anunțat sâmbătă președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, transmite EFE, conform Agerpres. „Am desco

UPDATE - Timiş: O femeie a murit, iar alte patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, după un accident în care au fost implicate două autoturisme

News.ro acum 5 ore
O femeie şi-a pierdut viaţa, iar alte patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs sâmbătă seara, în care au fost implicate două maşini. Accidentul a avut loc în localitatea Otveşti din judeţul Timiş.

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. BEC lămurește cum se vor numără voturile în secții

HotNews acum 8 ore
Se va citi cu voce tare numele candidatului votat la fiecare buletin ca să existe și o copie audio-video, pentru că întreg procesul de numărare va fi filmat, potrivit Biroul Electoral Central. Biroul Electoral Central a emis o circulară cu instrucți

SuperLiga: Campioana FCSB a câştigat ultimul meci de acasă din acest sezon

HotNews acum 7 ore
Formaţia FCSB, campioana din Superligă, a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, în etapa a noua, penultima a play-off-ului, scrie News.ro. A fost ultimul meci de pe teren propriu pentru campioni în

Fotografia oficială a papei Leon al XIV-lea: cu semnătura sa în latină și cruce relicvar

HotNews acum 9 ore
Papa Leon al XIV-lea apare purtând o cruce relicvar a unor sfinți augustineni, cu numele și semnătura sa în latină în fotografia oficială pe care Vaticanul a distribuit-o vineri, transmite sâmbătă EFE, preluată de Agerpres.. În imaginea care îl prez

Două elicoptere s-au ciocnit în aer, în Finlanda: „Unul a căzut ca o piatră”

Libertatea acum 6 ore
Două elicoptere care transportau cinci persoane s-au ciocnit în aer, sâmbătă, în Finlanda, şi s-au prăbuşit. Nu există supravieţuitori, relatează presa internaţională, preluată de News.ro.

Bendeac, despre susţinătorii lui Simion: Trebuie decăzuţi din drepturile parentale

BusinessMagazin acum 8 ore
Mihai Bendeac a făcut mai multe postări la adresa românilor care îl susţin pe George Simion. Actorul consideră că părinţii care nu au bani să îşi hrănească copiii corespunzător ar trebui decăzuţi din drepturile parentale, pe lângă nemulţumirea cu ca

Mircea Cărtărescu a distribuit maneaua dedicată lui Nicușor Dan. Dani Mocanu: „Mințile strălucite gândesc la fel”

Adevarul acum 7 ore
După ce scriitorul Mircea Cărtărescu i-a distribuit piesa dedicată lui Nicușor Dan, manelistul Dani Mocanu a declarat că „mințile strălucite gândesc la fel”.

Crystal Palace a cucerit primul său trofeu major după ce a învins-o pe Manchester City în finala Cupei Angliei

Mediafax acum 7 ore
Într-o finală de FA Cup istorică disputată pe sâmbătă pe stadionul Wembley, Crystal Palace a învins-o pe Manchester City cu scorul de 1-0, câștigând astfel primul trofeu major din istoria de 119 ani a clubului. Golul victoriei a fost marcat în minut

Trump anunță că luni va vorbi la telefon cu Putin pentru a opri „baia de sânge” din Ucraina. Urmează discuții și cu Zelenski și NATO

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat că va vorbi luni, prin telefon, cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a opri „baia de sânge” provocată de războiul din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua sa de socializare, Truth Social. Cite

Vremea

București
acum

dum.

7°/22°
lun.

11°/22°
mar.

9°/22°
mie.

11°/24°
Iasi
acum

dum.

6°/24°
lun.

8°/19°
mar.

7°/13°
mie.

8°/22°
Constanta
acum

dum.

8°/20°
lun.

12°/22°
mar.

10°/19°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

8°/19°
lun.

8°/13°
mar.

7°/16°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

dum.

7°/18°
lun.

10°/18°
mar.

8°/21°
mie.

11°/19°