Dacă ar fi atât de onest cum pretinde, Emil Boc s-ar prezenta în faţa naţiunii, şi-ar cere scuze pentru că a trecut cu vederea corupţia sistemică de la Cluj, ar anunţa că povara insuportabilă a acestei ruşini îl obligă să îşi depună mandatul de premier şi că, în calitate de preşedinte al PDL o recomandă pe Monica Macovei să-i succeadă.

Monica Iacob Ridzi părea o duduiţă simplă care, o dată ajunsă în vârf, şi-a imaginat cumva că acest lucru s-a întâmplat datorită meritelor ei şi, ca atare, şi-a câştigat dreptul de a dispune după propriul plac de banul public. Dan Păsat părea şi el un mardeiaş rudimentar născut pe cursa Bucureşti-Giurgiu rătăcit de partidul de guvernământ dintr-o teribilă eroare într-o poziţie eligibilă în Parlamentul României. Accidente, se poate spune. Partid mare, mulţi chemaţi, se mai strecoară şi profitori şi oportunişti gen Gutău, Solomon etc, se mai produc şi greşeli, că oameni suntem. În final, însă organismul partidului emite anticorpii care împiedică infecţia corupţiei să se răspândească în tot corpul politic pedelist. Această linie de apărare a fost însă spulberată de cazul Apostu. Pentru că Apostu de la Cluj fura cu sistem, chiar cu o anumită pedanterie, fura la vedere, fără inhibiţii şi fără teamă, semn că metastazele corupţiei s-au răspândit la organele vitale ale PDL şi îl storc de viaţă

Faptul că Apostu îi taxa până şi pe pepenarii de la Dăbuleni dovedeşte nu numai lăcomie dar şi caracterul sistematic al corupţiei de la primăria din Cluj, unde nici o sursă de mită nu pare să fi fost neglijată. Apostu pare că a întocmit meticulous o listă cu aceste surse potenţiale, a inventariat companiile dispuse să accepte să cedeze 10% din valoarea contractului etc şi, o dată pus la punct sistemul, a început să colecteze. Faptul că mita era sifonată prin intermediul firmei de avocatură a soţiei sale, al cărei unic obiect de activitate