Vlad Cristache a absolvit UNATC, Secția Regie, în 2009, la clasa prof. univ. Liudmila Szekelly și prof. asociat Radu Apostol, şi masterul de Regia Spectacolului Contemporan, clasa prof. Victor Ioan Frunză. Cu spectacolul său de licență, Douăzeci de minute cu îngerul de Alexandre Vampilov, a cîștigat Premiul pentru Cel mai bun spectacol și Cea mai bună regie la Festivalul de la Piatra Neamț. În 2010, spectacolul său de debut, Peer Gynt, montat la Teatrul „Maria Filotti“ din Brăila, i-a adus o nominalizare la Premiile Uniter pentru Regie, iar în prezent se află la a doua montare la Brăila, cu Povești de familie, după un text al dramaturgei sîrbe Biljana Srbljanovic. Mai întîi Ibsen, acum Biljana Srbljanovic. Cum ai ajuns la textul ei și de ce tot la Teatrul din Brăila? Spectacolul Peer Gynt a avut un impact foarte mare în Brăila, și teatrul, simțindu-se onorat și de nominalizarea la Uniter pe care am avut-o în 2011 cu acest spectacol, m-a contactat pentru un nou proiect. Am propus Povești de familie de Biljana Srbljanoviç, un text care mă interesează de ceva timp. Am simțit că acest text vorbește despre ceva foarte special: dezintegrarea familiei într-o societate contemporană aflată în ruină, atît socială, cît și emoțională. Seducător este și faptul că mesajul piesei e pus în gura unor copii de zece ani, care nu fac altceva decît să se joace „de-a mama și de-a tata“ în curtea din spatele blocului. Am vrut neapărat să lucrez cu o echipă tînără de actori, ca să pun ingenuitatea și candoarea lor (încă nealterate) în slujba piesei. În Peer Gynt, spuneai că mesajul este risipirea unei vieți în căutarea unui ideal, aici ar fi risipirea vieții colective? Da, iar accentul este pe cel mai dureros punct al risipirii unei vieți – copilăria. Jocul „de-a familia“, care ar trebui să aibă conotații pozitive pentru toate copilăriile, capătă în piesă implicații negative. Repetîn