Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiştii spun că bursa a încasat deja cam tot ce a fost mai greu

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 18 noiembrie 2011 ·

Bursa de la Bucureşti a co­borât uşor, cu 0,6%, pen­tru a patra zi con­se­cutiv, într-o piaţă care a urmat într-un ritm mai lent scă­de­rile burselor externe şi unde volu­me­le de acţiuni tranzacţionate au fost apro­piate de cele din şedinţa precedentă.

Cele mai multe acţiuni au deschis ziua la preţuri uşor sub ultimele cotaţii de miercuri şi au continuat să înregistreze variaţii reduse până la închiderea şedinţei, deşi pieţele vest-europene au scăzut cu până la 2 pro­cente.

"Ca piaţă emergentă, România a încasat deja cam tot ce a fost mai greu, în sensul că din astfel de pieţe se retrag mai întâi banii când criza financiară începe să bântuie. Iar acest lucru s-a resimţit nu doar pe piaţa de capital între 2007 şi 2009, ci şi la nivel macroeconomic printr-o recesiune severă şi prelungită. Astfel, privită în ansamblu, piaţa din România ar trebui să capete treptat o oarecare rezistenţă la evoluţia pieţelor dezvoltate, care poate deveni în timp chiar o decuplare. Decuplarea ar putea fi asemănătoare celei la care am asistat recent între Asia emergentă şi bursele din economiile mature", a declarat Dan Rusu, şeful departamentului de analiză al firmei de brokeraj BT Securities.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat sesiunea în scădere cu 0,7%. Acţiunile SIF-urilor au scăzut cu cel mult 1,8% după ce în precedentele două zile au urcat cu până la 14%.

În şedinţele anterioare SIF-urile au crescut susţinute de ordinele de cumpărare plasate de investitorii care au reacţionat la introducerea pe ordinea de zi a plenului Camerei De­putaţilor a proiectului de lege pentru creşterea pragului de deţinere de la 1% la 5%.

Lichiditatea pieţei a fost asigurată în proporţie de 16% de tranzacţii negociate cu acţiuni Fondul Pro­prietatea (FP) (2 milioane de lei), OMV Petrom (1,7 milioane de lei), SIF Transilvania (1 milion de lei), SIF Banat-C

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Bacalaureat 2025. Prezența la proba la alegere a profilului și specializării a fost de 98,1 %

Ziua Constanta acum 32 minute
Ministerul Educației a anunțat că rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie 2025), desfășurată astăzi, 13 iunie, s-a situat la 98,1% (100.450

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Contestația sa a fost respinsă

HotNews acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1 a respins, vineri, contestație depusă de Călin Georgescu împotriva deciziei Parchetului General de a-i prelungi cu 60 de zile măsura controlului judiciar în dosarul în care estei acuzat de mai multe infracțiuni printre care

VIDEO Probleme la metrou după inundațiile din Capitală: Un zid s-a prăbușit sub peronul unei stații, iar în alt loc apa a curs peste linia de alimentare electrică

HotNews acum 2 ore
Un zid s-a prăbușit sub peronul unei stații de metrou din Capitală, din inflitrațiilor de apă produse în urma furtunii care s-a abătut luni asupra Bucureștiului. Din aceeași cauză, în altă stație din București s-a produs un incident mult mai grav, s

Horoscop 14 iunie 2025. VĂRSĂTORII au idei constructive

Gandul acum 2 ore
Mintea ta ar trebui să fie rapidă și ascuțită astăzi. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de sâmbătă, 14 iunie 2025. Berbec Astăzi ai putea primi un telefon de la un prieten pe care nu l-ai mai văzut de ceva timp. Ar putea urma o conversație int

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Sindicatele din Educaţie reîncep protestele pe fondul măsurilor ce se preconizează că vor fi luate împotriva cadrelor didactice pentru reducerea deficitului bugetar

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER” au anunţat pentru miercurea viitoare proteste în unităţil

Surse Florian Coldea, fostul șef-adjunct al SRI, audiat de DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fostul șef-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), este audiat astăzi de procurorii DNA. Surse, citate de Realitatea Plus, spun că ar fi vorba despre o audiere premergătoare trimiterii în judecată. Generalul SRI în rezervă

Avertisment fără precedent de la preşedintele Trump, pe platforma sa Truth Social: Următoarele atacuri deja planificate împotriva Iranului vor fi şi mai brutale. Iranul trebuie să încheie un acord înainte să nu mai rămână nimic

Ziarul Financiar acum 49 minute
Pe platforma sa Truth Social, preşedintele american Donald Trump a avertizat Teheranul că următoarele „atacuri deja planificate” împotriva Iranului vor fi „şi mai brutale”, adăugând că „Iranul trebuie să încheie un acord [privind programul său nucle

Fritz merge pe mâna lui BOLOJAN: Nu credem că este nevoie de un premier TEHNOCRAT / „Să ne asigurăm că nu facem un guvern pe genunchi”

Gandul acum 2 ore
Propunerea USR pentru premier este, în continuare, Ilie Bolojan, spune noul președinte al USR, Dominic Fritz. „Noi nu credem că acum este nevoie de un premier tehnocrat și asta este și sensul în care discut în cadrul negocierilor”, spune acesta, înt

Vremea

București
acum

26°
vin.

18°/26°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

24°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/23°
lun.

12°/26°
Timisoara
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°