Ministrul ungar al Economiei, György Matolcsy, a prezentat, în numai două minute, unei misiuni a FMI aflată la Budapesta pentru o evaluare anuală, cererea Ungariei pentru un nou acord financiar, după ce guvernul şi-a anunţat de joi intenţia în presă, fără a informa anterior Fondul.
Matolcsy a declarat, pentru agenţia MTI, că Ungaria a anunţat formal FMI şi Comisia Europeană, iar discuţiile ar putea începe înainte de Crăciun şi s-ar putea încheia în ianuarie sau februarie anul următor, scrie cotidianul Portfolio.
Potrivit portalului online Origo, ministrul a avut nevoie de numai două minute pentru a informa delegaţia FMI că guvernul vrea să ajungă la un nou tip de acord cu instituţia internaţională şi că va trimite scrisori la Washington şi Bruxelles în acest sens.
"A fost vorba de numai două sau trei minute, după care Matolcsy a început să discute despre punctele aflate pe agenda zilei, referitoare la vizita anuală a misiunii Fondului", a declarat o sursă pentru Origo.
Banca centrală a Ungariei a anunţat, joi, că nu a fost consultată de guvern în privinţa planurilor pentru un nou acord cu FMI, dar ar aprecia dacă ar primi o invitaţie la astfel de discuţii în viitor.
Matolcsy nu a intrat în detalii în timpul discuţiilor, afirmând că acestea vor fi stabilite în timpul negocierilor. Ministrul a subliniat, însă, că orice acord ar fi încheiat trebuie "să menţină spaţiul de manevră în privinţa politicilor economice şi să susţină creşteea".
"Guvernul nu este presat de timp, deoarece statul este prezent pe pieţele financiare, iar datoria nu va fi finanţată printr-un astfel de acord", a spus el.
O nouă misiune a FMI va sosi în Ungaria înaintea Crăciunului şi va include experţi care au ajutat la crearea unei linii flexibile de credit pentru Polonia, a adăugat Matolcsy.
O parte a analiştilor din sectorul financiar suspectează că anun