Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE interzice să se afirme că apa poate preveni deshidratarea

Publicat in Romania Libera, vineri 18 noiembrie 2011 ·

Birocraţii de la Bruxelles au fost ridiculizaţi joi pentru că au interzis producătorilor de băuturi să susţină că apa poate preveni deshidratarea, informează ziarul britanic The Daily Telegraph. Oficialii UE au concluzionat, după o investigaţie de trei ani, că nu există nimic care să dovedească acest fapt până în prezent necontestat, potrivit Agerpres.

Producătorilor de apă îmbuteliată li se interzice acum prin lege să susţină faptul că apa ar preveni deshidratarea şi riscă doi ani de închisoare dacă încalcă decretul, care va intra în vigoare în Marea Britanie începând cu luna viitoare.

Joi seara, criticii au susţinut că Uniunea Europeană este certată atât cu ştiinţa, cât şi cu bunul simţ. 'Aceasta este prostie cu litere mari. Moneda euro se află în dificultate, UE se prăbuşeşte, iar ei uite ce fac: oficiali bine plătiţi, cu pensii mari, sunt îngrijoraţi de calităţile evidente ale apei şi încearcă să ne refuze dreptul de a spune ceea ce este clar adevărat. Dacă a existat vreodată un episod care să demonstreze nebunia marelui proiect european, acesta este', a declarat conservatorul Roger Helmer, membru al Parlamentului European.

Instrucţiunile Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie prevăd clar faptul că băutul apei previne deshidratarea, iar britanicii ar trebui să bea cel puţin 1,2 litri pe zi. Departamentul de Sănătate a disputat înţelepciunea noii legi, un purtător de cuvânt al acestuia declarând: 'Bineînţeles că apa hidratează. Deşi sprijinim UE în efortul de a preveni diverse afirmaţii false privitoare la produse, trebuie să apelăm cât mai mult posibil la bunul simţ'.

La o întâlnire a 21 de cercetători în oraşul Parma din Italia s-a concluzionat că un procent scăzut de apă în corp este un simptom al deshidratării şi nu ceva ce poate fi controlat ulterior prin băutul apei. În prezent, verdictul Autorităţii Europene pen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 26 minute
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 26 minute
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 5 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum 2 ore
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Trump, găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei

News.ro acum 2 ore
Fostul avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, care a fost primarul New Yorkului şi procuror federal în acest oraş, a fost găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei, după ce a fost condamnat în 2023 la plata unei despăgubiri financiare uriaşe în

Inflaţia revine în zona euro, dar acest lucru nu va împiedica BCE să reducă din nou dobânda

Mediafax acum 25 minute
Preţurile de consum au crescut cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în decembrie, comparativ cu 2,2% în noiembrie, potrivit estimării mediane dintr-un sondaj Bloomberg. Creşterea a fost determinată în mare parte de costurile energiei, c

Româncă înjunghiată de mai multe ori de soțul ei în parcarea unui supermarket din Italia. Oamenii au aruncat cu pietre în agresor pentru a o salva

Ziare.com acum 4 ore
O româncă în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiată luni, 6 ianuarie 2025, de soțul ei, tot român, într-o parcare a unui supermarket din Seriate, provincia Bergamo, Italia. Bărbatul a continuat să o agreseze cu cuțitul, chiar și atunci când martori

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 5 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

O asistentă de la UPU Constanța, de 28 de ani, găsită moartă în casă după ce s-ar fi sinucis

Adevarul acum 20 minute
O tânără de 28 de ani, asistentă medicală la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa, a fost găsită moartă în locuinţa sa, după ce s-ar fi sinucis.

An nou, oră nouă. Vă așteptăm la ora 16:00 pe canalul de YouTube – ProSport, la „EXCLUSIV RAPID”, alături de Alexandru Ioniță, Viorel Moldovan, Cristi Ignat și Bogdan Ungureanu!

Cancan acum 2 ore
Mai sunt 13 zile până la primul meci oficial din 2025, iar echipa se pregătește de ieri, în cantonamentul din Dubai. Vorbim despre transferuri și despre ceea ce urmează pentru Rapid în acest an, în liga 1, Cupa României și (de ce nu?) în cupele euro

Vremea

București
acum

12°
mar.

4°/12°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/10°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°